Acasă Cultura Romfilatelia: Crăciun 2021

Romfilatelia: Crăciun 2021

DISTRIBUIȚI

Cu ocazia Sfintei Sărbători a Crăciunului, Romfilatelia introduce în circulație vineri, 19 noiembrie a.c., emisiunea de mărci poștale Crăciun 2021.

Emisiunea este formată dintr-un timbru, cu valoarea nominală de 2,60 lei, o coliță dantelată, cu valoarea timbrului de 31,50 lei, un plic „prima zi a emisiunii” și un bloc filatelic de colecție inserat într-o mapă filatelică specială.

Crăciunul marchează o mare sărbătoare a creștinătății. În această zi se prăznuiește nașterea Mântuitorului Iisus Hristos și împlinirea făgăduințelor pe care Dumnezeu, în grădina raiului, inițial, apoi prin proorocii și profeții Vechiului Testament, le-a făcut neamului omenesc – de a le trimite pe Mesia, cel Uns, care avea să mântuiască lumea din robia păcatului și a morții.

Emisiunea filatelică dedicată Crăciunului are ca sursă a imaginilor reproducerea unor icoane aflate în patrimoniul Bisericii Bucur Ciobanul din București: Nașterea Domnului și Maica Domnului, care au aparținut catapetesmei bisericii pictată în anii 1704 și 1705 de către un iconar pe nume Ioan.

Blocul de colecție, inserat în mapa filatelică, adaugă la grafica produsului a doua icoană a Maicii Domnului datând din anul 1704 și dăruită bisericii în anul 1938, cu ocazia redeschiderii și resfințirii bisericii la sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here