Acasă Educatie SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII ÎN ILFOV

SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII ÎN ILFOV

DISTRIBUIȚI

material PolitieA noua ediţie a ”Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, campanie derulată la nivel naţional de Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, începe luni şi în Ilfov.

În perioada 29 septembrie – 3 octombrie a.c. vor fi abordate cinci paliere de interes instituţional, urmărindu-se importanţa prevenirii criminalităţii şi necesitatea adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale.

Poliţiştii de la structurile de analiză şi prevenirea a criminalităţii și cei din cadrul structurilor teritoriale au planificat diverse activităţi, în funcţie de grupurile ţintă vizate şi de tipul mesajelor preventive. În organizarea şi derularea acestor acţiuni vor fi cooptaţi și parteneri din diverse domenii. Astfel, în cadrul întâlnirilor organizate vor fi discutate aspecte privind delincvenţa juvenilă, violenţa în şcoli, victimizarea minorilor, periculozitatea consumului de droguri, traficul de persoane şi siguranţa rutieră. Poliţiştii se vor întâlni cu elevi, părinţi, profesori şi directori ai unităţilor de învăţământ, persoane în vârstă, administratori de societăţi comerciale şi proprietari de imobile, cărora le vor fi distribuite materiale informativ-preventive, de asemenea, aceștia vor putea observa demonstraţiile unor formaţiuni din cadrul Poliţiei și vor viziona filme educative.

Poliţiştii şi-au propus, pe parcursul celor 5 zile, organizarea următoarelor activităţi:

29 septembrie – Ziua prevenirii delincvenţei juvenile în cadrul căreai va fi organizată o întâlnire cu elevi ai Liceului teoretic ”Traian Lalescu” din Brăneşti pentru a discuta cu privire la tematica abordată.

30 septembrie – Ziua prevenirii victimizării minorilor, prilej cu care va fi organizat un concurs constând în completarea unor rebusuri, precum şi purtarea unor discuţii cu elevii claselor gimnaziale în vederea însuşirii unor recomandări de prevenire a victimizării acestora. Activitatea se va desfăşura în cadrul Şcolii gimnaziale nr. 3 din localitatea Voluntari.

1 octombrie – Ziua prevenirii infracţiunilor de furt în cadrul cărea se va desfășura o activitate cu scop preventiv în care vor fi distribuite pliante şi vor fi oferite cetăţenilor recomandări pe tema furturilor din locuinţe şi din auto în localitatea Bragadiru. Activitatea se va desfăşura în colaborare cu poliţişti din cadrul Formaţiunilor de Ordine Publică şi Rutieră.

2 octombrie – Ziua prevenirii infracţiunilor comise cu violenţă – Desfăşurarea unei activităţi cu scop preventiv în care vor fi distribuite pliante şi vor fi oferite cetăţenilor recomandări privind violenţa în familie şi tâlhăriile în localitatea Buftea. Activitatea se va desfăşura în colaborare cu poliţişti din cadrul Poliţiei Buftea.

3 octombrie – Ziua Siguranţei rutiere: Desfăşurarea unei activităţi de informare pentru prevenirea şi reducerea accidentelor rutiere având cauză generatoare indisciplina pietonală. Activitatea se va desfăşura în colaborare cu poliţişti din cadrul Serviciului Rutier pe DN2 Bucureşti – Urziceni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here