Sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare şi aur financiar, primite cu titlu de moştenire ori donaţie ar putea fi impozitate cu 3% dacă depăşesc valoarea de 100.000 de euro, acelaşi impozit fiind pregătit să fie introdus şi pentru veniturile realizate de pproprietarii imobilelor naţionalizate la prima tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea, pe care le-au primit în schimbul acestor imobile.
Guvernul a pregătit introducerea acestei limite valorice peste care va fi aplicat impozitul de 3% într-un draft de modificare a Codului Fiscal, aflat în discuţie şi obţinut de Profit.ro.
În urmă cu patru ani, Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament pentru o lege care stabileşte că foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau pe care le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 14% pe an din suma punctelor, sau acţiuni la Fondul Proprietatea. În prezent, la capitolul ”Categorii de venituri supuse impozitului pe venit” din Codul Fiscal este stabilit că sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare şi aur financiar, primite cu titlu de moştenire ori donaţie sunt venituri neimpozabile. Guvernul vrea însă ca acestea să fie neimpozabile în limita sumei de 100.000 de euro. Peste această limită, moştenirile sau donaţiile respective vor fi impozitate, ca venit, cu o cotă de 3%. De asemenea, tot cu 3% vor fi impozitate, conform draftului, veniturile realizate la prima tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea de către persoanele fizice cărora le-au fost emise aceste acţiuni, precum şi veniturile realizate la prima tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea de către moştenitorii titlurilor de conversie sau ai acţiunilor dobândite înainte de prima tranzacţionare. Acelaşi impozit va fi aplicat şi pentru veniturile aferente titlurilor de plată pentru imobile naţionalizate. Astăzi, în Codul Fiscal este stabilit că aceste venituri nu sunt impozabile.