Acasă Social Secretarul general al ONU cere întocmirea unui plan mondial de vaccinare împotriva...

Secretarul general al ONU cere întocmirea unui plan mondial de vaccinare împotriva Covid 19

DISTRIBUIȚI

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut miercuri G20 să întocmească ”un plan mondial de vaccinare”, pentru a nu uita pe nimeni în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, relatează AFP şi Reuters.

”Lumea are nevoie urgentă de un plan mondial de vaccinare pentru a-i aduna laolaltă pe toţi cei care au puterea, expertiza ştiinţifică şi capacităţile de producţie şi financiare necesare”, a spus Antonio Guterres, în cadrul unei sesiuni ministeriale a Consiliului de Securitate al ONU.

”Eu cred că G20 (care reuneşte cele mai puternice 20 de economii de pe planetă) este bine plasat pentru a stabili un grup de lucru de urgenţă însărcinat să pregătească un astfel de plan mondial de vaccinare şi să coordoneze punerea în aplicare şi finanţarea sa”, a adăugat Guterres.

”Acest grup de lucru ar trebui să includă toate ţările în care există o capacitate de a dezvolta vaccinuri sau de a le produce dacă sunt disponibile licenţe, precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, alte organizaţii tehnice competente şi instituţii financiare internaţionale”, a precizat el.

Printre cei 15 membri ai Consiliului de Securitate se află cei mai mari producători de vaccinuri: SUA, Rusia, China, Regatul Unit şi India.

Potrivit lui Antonio Guterres, Summitul G7, sub preşedinţie britanică, prevăzut să aibă loc vineri, ”poate crea elanul pentru a mobiliza resursele necesare”. ”Dacă lăsăm virusul să se propage foarte rapid în ţările din Sud, va suferi mutaţii din nou şi din nou” cu ”noi variante mai transmisibile, mai mortale, care vor ameninţa potenţial eficacitatea vaccinurilor”, a avertizat el. Sursa: Agerpres

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here