Acasă Politic Discuții de la zero în privința configurării unui nou guvern PNL –...

Discuții de la zero în privința configurării unui nou guvern PNL – USR PLUS

DISTRIBUIȚI

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, unul dintre susținătorii premierului Florin Cîțu, a subliniat că USR PLUS a luat o decizie la „cald”, „în grabă”, în privința ieșirii de la guvernare, și și-a exprimat convingerea că după congres, atât cel al PNL – din 25 septembrie – cât și cel al USR PLUS – din 2 octombrie – formațiunile vor avea interes să se reașeze la masa negocierilor, pentru refacerea coaliției de guvernare.

Sighiartău a avertizat, însă, că liderii USR PLUS trebuie să-și asume eroarea de a fi ieșit în pripă de la guvernare și că liberalii din echipa sa „vor relua discuțiile de la zero în privința configurării noului guvern”.

Sighiartău a mai adăugat că această condiție impusă de USR PLUS – cum că revin să guverneze în coaliție dar fără Florin Cîțu – este una imposibilă, pentru că echipa sa de liberali nu renunță la Cîțu. Sighiartău a mers mai departe și a subliniat că liberalii oricum nu au fost mulțumiți de modul în care au fost împărțite ministerele după alegerile parlamentare din decembrie 2020 și a transmis că liberalii vor acum să renegocieze unele ministere, dar și că au oameni mult mai pregătiți decât USR PLUS care pot prelua oricare minister.

„Cei de la USR PLUS trebuie să știe că după congres vom începe discuțiile de la zero, în ceea ce privește configurația guvenrului. USR PLUS să-și asume că este principalul vinovat și că e necesar să renegociem ministerele. Ei au ieșit de la guvernare într-un moment dificil. (…) USR PLUS trebuie să învețe că astfel de decizii, micile mișcări de imagine pe care și le fac nu îi ajută în perspectiva anului 2024, când vom avea din nou alegeri. Oricum, ei și până acum, la guvernare, au continuat cu micile lor mișcări de opoziție pentru propria imagine. Nu înțeleg că un partid creșete electoral pentru a face lucruri pentru cetățeni și că nu ajută nimănui să rămâi într-o opoziție continuă. Dacă nu vom guverna cum trebuie și nu facem și de la nivel central ceea ce fac multe din administrațiile locale, în 2024 vom avea mari probleme. Retorica și lozincile nu ne mai ajută”, a comentat Sighiartău la Digi24.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eighteen − seventeen =