Acasă Social „Simfonia Apei” revine din 17 mai la Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului

„Simfonia Apei” revine din 17 mai la Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului

DISTRIBUIȚI

Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului sunt pregătite să găzduiască din nou, începând cu data de 17 mai 2024, spectacolele de apă, muzică și lumini „Simfonia Apei”. Show-urile multimedia impresionante, ajunse la cea de-a V-a ediție, reprezintă o ocazie pentru bucureșteni și turiști de a se bucura de divertisment de excepție în centrul Capitalei.

În cadrul spectacolelor, vizitatorii vor fi întâmpinați cu tematici care celebrează valorile autentice și contribuțiile remarcabile ale oamenilor de știință, cultură și sport.

Programul de anul acesta va fi următorul:

  • în lunile mai și august, spectacolele vor începe la 21:00;
  • în lunile iunie și iulie, spectacolelele vor începe la 21:30;
  • în luna septembrie, spectacolele vor începe la 20:00.

Durata fiecărui show este de aproximativ 45 de minute, iar accesul este gratuit pentru toți cei dornici să se bucure de această experiență devenită deja tradiție.

Fântânile urbane din Piața Unirii au fost modernizate și reabilitate de Apa Nova în baza contractului de concesiune cu Primăria Municipiului București, transformându-se astfel într-un simbol emblematic al Capitalei și într-una dintre principalele atracții ale orașului. Spectacolele de apă, acompaniate de muzică și jocuri de lumină au captivat sute de mii de turiști și locuitori ai Bucureștiului, adunați în inima orașului pentru momente de odihnă și recreere.

În zilele și în intervalul orar în care au loc spectacole, traficul rutier va fi restricționat pe Bulevardul Unirii, segmentul cuprins între Bulevardul Dimitrie Cantemir și Splaiul Independenței (zona fântâni).

Pentru detalii în timp real despre programul spectacolelor, vă invităm să urmăriți pagina de Facebook Simfonia Apei: https://www.facebook.com/SimfoniaApei.

1 COMENTARIU

  1. […] Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului sunt pregătite să găzduiască din nou, începând cu data de 17 mai 2024, spectacolele de apă, muzică și lumini „Simfonia Apei”. Show-urile multimedia impresionante, ajunse la cea de-a V-a ediție, reprezintă o ocazie pentru bucureșteni și turiști de a se bucura de divertisment de excepție în centrul Capitalei. În cadrul […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here