Strada Gării, din Jilava, va fi reabilitată și modernizată anul viitor, pe trei tronsoane, cu o lungime totală de patru kilometri.
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, a semnat contractul pentru proiectul tehnic și execuția lucrărilor. Pe strada Gării se vor turna straturi noi de asfalt, vor fi amenajate trotuarele și se vor face scurgeri pentru apele pluviale.
Strada Gării începe de la intersecția cu DJ 401 A, traversează Centura Bucureşti, se intersectează cu linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, după care merge în paralel cu ea. De modernizarea drumului vor beneficia cei 1500 de oameni care locuiesc pe strada Gării, dar și toți cei care tranzitează zona.
Lucrările de modernizare a drumului vor reduce timpul petrecut în trafic, prin urmare consumul de carburanți va fi mai mic, iar aerul va fi mai curat. Infrastructura adusă la standarde europene va creşte accesibilitatea drumului, va spori oportunităţile de afaceri în zonă, va creşte volumul traficului de marfă şi pasageri în condiţii de siguranță și de protecţie a mediului.
Contractul pentru proiect tehnic și execuția lucrărilor de modernizarea pe strada Gării, din Jilava, a fost atribuit prin achiziție publică, în urma unei licitații. Câștigătoarea este firma Strabag. Durata contractului este de 11 luni (din care trei pentru proiectare și opt pentru execuție), iar valoarea este de aproape 11 milioane de lei, din banii Consiliului Județean Ilfov.
CJ a luat în administrare strada Gării, din Jilava, pe durata reabilitării.