Acasă Social Studiu: Impactul pandemiei asupra învăţământului este mai serios decât se anticipa

Studiu: Impactul pandemiei asupra învăţământului este mai serios decât se anticipa

”Pierderea cunoştinţelor pe care o suferă copiii este inacceptabilă din punct de vedere moral”

DISTRIBUIȚI

Banca Mondială, UNESCO şi UNICEF avertizează că generaţia tinerilor care urmează în prezent diverse forme de învăţământ riscă să piardă aproape 17.000 de miliarde de dolari din venituri din cauza închiderii şcolilor ca urmare a pandemiei, mai mult decât se estima iniţial, transmite marţi AFP.

Această sumă corespunde unui procent de aproximativ 14% din PIB-ul global actual şi este mai mare decât cele 10.000 de miliarde de dolari estimate în 2020, potrivit unui raport al celor trei instituţii, dat publicităţii luni.

În ţările cu venituri mici şi medii, procentul copiilor care nu sunt în stare să citească şi să înţeleagă un text simplu la vârsta de zece ani – care era deja de peste 50% înainte de pandemie – ar putea ajunge rapid la aproape 70% din cauza închiderii şcolilor şi a calităţii mai slabe a învăţământului la distanţă.

“Criza COVID-19 a paralizat sistemele de învăţământ din întreaga lume. După 21 de luni, şcolile rămân închise pentru milioane de copii şi s-ar putea ca alţii să nu se întoarcă niciodată la şcoală”, a comentat Jaime Saavedra, responsabil cu educaţia în cadrul Băncii Mondiale.

“Pierderea cunoştinţelor pe care o suferă copiii este inacceptabilă din punct de vedere moral”, a adăugat el. Poate avea “efecte devastatoare asupra productivităţii, veniturilor şi bunăstării acestei generaţii de copii şi tineri, familiilor acestora şi economiilor din întreaga lume”.

Totodată, criza sanitară a exacerbat inegalităţile în domeniul educaţiei, afectându-i mai serios pe copiii cei mai săraci, cu dizabilităţi sau pe cei mai mici, subliniază raportul.

De asemenea, fetele s-au confruntat cu dificultăţi mai mari în a avea acces la învăţământul la distanţă,“pregătirea lor fiind restricţionată de anumite norme sociale, competenţe digitale limitate şi o lipsă de acces la echipamente, se arată în document.

Deşi guvernele au pus în aplicare măsuri de ajutor excepţionale pentru a face faţă pandemiei, mai puţin de 3% din aceste fonduri au fost alocate educaţiei, deplâng situaţia cele trei organizaţiile internaţionale într-un comunicat de presă.

Sursa Agerpres

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eighteen + three =