Acasă Politic SUMAL 2.0, noul sistem de monitorizare a pădurilor, a intrat în teste

SUMAL 2.0, noul sistem de monitorizare a pădurilor, a intrat în teste

DISTRIBUIȚI

Cu puțin timp în urmă, echipele de operaționalizare a Sistemului Informațional Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase (SUMAL) au început testările pentru modulele noului sistem de monitorizare a pădurilor. În testarea noului SUMAL vor fi implicate ocoale silvice și depozite de material lemnos din țară, precum Gărzile Forestiere din România, în etape, până când sistemul va fi extins la nivel național. În faza finală a testării, programată pentru luna iunie, vor fi implicate autoritățile de control care vor avea acces la SUMAL: Gărzile Forestiere, Poliția Română și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Noul SUMAL aduce inovații care ajută, pe de o parte, munca de combatere a tăierilor ilegale dar și, foarte important, simplifică enorm munca lucrătorilor silvici din teren. Astfel, odată cu implementarea SUMAL 2.0, se vor elimina o sumedenie de registre, rapoarte și hărți cerute de lege, multe dintre ele redundante. Estimăm că noile soluții vor reduce birocrația și timpul consumat ineficient cu cel puțin 50% față de situația de astăzi.

”Cu noul SUMAL 2.0 putem urmări, prin coordonate GPS, orice transport de masa lemnoasă din punctul de încărcare până în punctul de descărcare. În acest fel, va fi extrem de dificil să mai apară acele escale ilegale realizate cu același aviz. SUMAL 2.0 obligă și la încărcarea de fotografii, din mai multe unghiuri, ale lemnului încărcat, pentru orice transport din România, precum și însemnarea, în pădure, parchetelor de masă lemnoasă cu coordonate GPS, înainte de a se efectua tăierea. Mai mult, în noul SUMAL 2.0 se vor putea vedea zilnic toate volumele de material lemnos din orice depozit din țară. În plus, cantitățile de lemn din depozite vor fi actualizate automat de SUMAL 2.0, fără să mai poată fi făcute uitate alte volume. Cu aceste funcții, dar și cu altele, pădurea românească va fi sub lupă în timp real, iar autoritățile de control vor putea interveni la fiecare alarmă forestieră. Iar acei agenți economici și acei silvicultori care vor o industrie debirocratizată și mai eficace se vor putea bucura de eliminarea unui număr însemnat de documente redundante”, a declarat ministrul ministrul Costel Alexe.

La finalul lunii mai, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va pune în consultare publică proiectul Hotărârii de Guvern care va sta la baza implementării sistemului peste tot în țară, imediat după finalizarea testelor.

”Suntem pe ultima sută de metri, înainte ca sistemul să devină operațional la nivel de țară. Cred că SUMAL, alături de portalul Inspectorul Pădurii, pe care l-am deblocat recent, și care va primi o nouă interfață începând odată noul SUMAL 2.0, dar și alături de decizia extremă pe care am luat-o privind retragerea certificatelor de exploatare pentru cei care sunt prinși că nu respectă legea, precum și de modificările aduse Codului Silvic privind înăsprirea sancțiunilor, sunt măsurile de care România are nevoie pentru a scăpa de abuzurile asupra pădurilor românești”, a mai spus ministrul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here