Acasă Anchete Sunt firme care angajează în grabă rude sau prieteni și imediat îi...

Sunt firme care angajează în grabă rude sau prieteni și imediat îi trimit în șomaj tehnic

DISTRIBUIȚI

Sute de cazuri suspecte ale unor angajatori care vor să obțină plata de la stat pentru șomajul tehnic sunt înregistrate de Agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM), au declarat pentru G4Media.ro angajați din aceste instituții.

Informațiile au fost confirmate de președintele ANOFM, Victor Picu, care avertizează că toate plățile vor fi verificate. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, i-a avertizat pe cei care încearcă să fraudeze mecanismul de sprijin că declarațiile false se pot solda cu dosare penale.

Cele mai multe probleme derivă din OUG 32/2020, care a relaxat masiv condițiile de acordare a acestui sprijin din OUG 30/2020, adică primul act prin care guvernul a reglementat sprijinul pentru companiile aflate în dificultate.

Care sunt principalele metode prin care unii angajatori încearcă să obțină ilegal ajutorul de stat:

Unele firme au suspendat retroactiv contractele de muncă. Chiar dacă acest lucru se soldează cu o amendă pentru că nu a fost comunicată către sistemul REVISAL cu o zi înainte de data efectivă a suspendării, angajatorii preferă să riște plata amenzii și să primească sprijinul pentru șomajul tehnic.

Alte firme angajează în grabă rude sau prieteni și imediat îi trimit în șomaj tehnic, cerând sprijin de la stat.

Unii angajatori majorează nejustificat salariul celor cu venituri mici chiar înainte de suspendarea contractelor de muncă și apoi aplică pentru ajutor pentru a obține o indemnizație mai mare.

Există angajatori care îi trimit pe angajați în șomaj tehnic și apoi le cer să vină la serviciu pentru activități de ”voluntariat”

Alți angajatori au solicitat șomaj tehnic pentru unii angajați, dar în paralel au făcut noi angajări și au continuat activitatea, bazându-se pe faptul că Inspecția Teritorială de Muncă (ITM) face controale mult mai puține, iar AJOFM-urile nu pot verifica toate cererile

Cum s-a ajuns la această situație? OUG nr. 32 a relaxat condițiile de aplicare la ajutorul pentru plata indemnizației de șomaj tehnic. Practic, acum orice firmă care vrea să obțină ajutorul guvernamental pentru șomaj tehnic o poate face doar depunând online o cerere pe proprie răspundere pe site-ul special creat. Anterior, OUG 30 prevedea că doar două categorii de angajatori puteau beneficia de aceste drepturi: cei direct afectați de legislația de urgență (restaurante, frizerii etc) și cele afectate indirect, prin scăderea cu 25% a veniturilor. Primele beneficiau de șomaj tehnic pentru toți angajații, iar cele cu pierderi financiare – doar pentru 75% dintre angajați.

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a declarat pentru G4Media.ro că ”am primit și noi o parte din aceste sesizări, dar cu caracter informal, nu sunt mulți cei care își asumă să facă legal sesizările. Este foarte riscant pentru cei care încearcă să fraudeze acest mecanism, pentru că ITM-urile nu și-au suspendat activitatea, ci doar planurile lor de control de la începutul anului, dar se duc la sesizări. Nu sunt mulțumită de modul în care funcționează acum ITM, am văzut că în București erau zero controale și le-am cerut să își reia activitatea pe teren. Pe de altă parte, atrag atenția că declarația pe proprie răspundere atrage răspunderea penală”.

Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Victor Picu, a confirmat pentru G4Media.ro existența acestui fenomen, dar a spus că în acest moment nu poate face o estimare legată de amploare. ”Își asumă pe proprie răspundere ceea ce fac. Și nu contabilul firmei, ci administratorul sau cine este mandatat în acest sens. În mod normal, dacă o societate nu are redusă activitatea, nu are voie să aplice. E răspundere penală – fals în declarații”. El a dat exemplul unei companii din HoReCa. Aceasta le-a suspendat contractele angajaților, dar a vrut să le plătească în continuare 25% din venituri ca să vină la serviciu. ”E muncă nedeclarată și atrage răspunderea penală”, a spus Picu.

Statistică

La 10 aprilie, 1.005.552 de contracte individuale de muncă fuseseră suspendate, potrivit Ministerului Muncii. Structura pe sectoare economice:

  •        292.765 – Industria prelucătoare
  •        196.470 – Comerț cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor
  •        119.806 – Hoteluri și restaurante

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 − one =