Acasă Social Tendințele demografice pentru Europa sunt îngrijorătoare

Tendințele demografice pentru Europa sunt îngrijorătoare

În 2024, numărul vârstnicilor îl va depăși pe cel al adolescenților

DISTRIBUIȚI

Numărul și proporția persoanelor cu vârsta de 65 de ani și peste în populația Europei sunt în creștere. Până în 2024, se estimează că populația persoanelor cu vârsta peste 65 de ani va depăși numărul celor sub 15 ani în Regiunea Europeană a OMS, iar în jurul anului 2050, tendințele sugerează că numărul persoanelor în vârstă de 65 de ani și peste va crește cu până la 25%, depășind în cele din urmă numărul celor sub 25 de ani. Această schimbare este influențată de trei tendințe demografice: nașteri, decese și migrații. Această tendință înseamnă noi provocări sociale, economice și de sănătate, care necesită un accent pe îmbătrânirea sănătoasă pentru a atenua impactul îmbătrânirii populației.

Raportul OMS „Promovarea activității fizice și a dietelor sănătoase pentru o îmbătrânire sănătoasă în Regiunea Europeană a OMS” analizează această tendință și oferă o foaie de parcurs pentru o longevitate sănătoasă.

Noul raport al OMS subliniază rolul important al activității fizice și al dietei de calitate ca factori esențiali care influențează sănătatea indivizilor, care pot preveni bolile cardiovasculare, cancerul, diabetul, demența și problemele de sănătate mintală.

Îmbătrânirea nu înseamnă boală

„O viață mai puțin activă și în mare parte sedentară, cu o rutină monotonă și chiar plictisitoare în fiecare zi – aceasta este o percepție nedreaptă, dar foarte comună asupra vieții după 65 de ani”, a spus Dr. Kremlin Wickramasinghe, consilier regional OMS/Europa pentru nutriție, activitate fizică și obezitate. „Raportul nostru subliniază de ce factorii de decizie, întreprinderile și comunitățile din regiunea noastră ar trebui să creeze mai multe oportunități și să facă investiții mai bune pentru a face alegeri sănătoase mai ușoare, crescând speranța de viață sănătoasă pentru noi toți.”

Raportul OMS identifică trei aspecte cheie pentru îmbunătățirea sănătății seniorilor. Astfel, OMS recomandă diete bogate în fructe și legume și sărace în alimente ultraprocesate, bogate în zahăr, sare și grăsimi saturate, dieta mediteraneană fiind un bun exemplu în acest sens.

De asemenea, se recomandă cel puțin 150 de minute pe săptămână de activitate fizică moderată, care reduce riscul de mortalitate de orice cauză cu 28%. Sunt recomandate activități suplimentare care mențin echilibrul, mobilitatea și reduc pierderea masei musculare și a densității osoase. Pentru această grupă de vârstă, activitate fizică poate reduce riscul de mortalitate de orice cauză cu 35%.

Printre recomandările OMS pentru creșterea speranței de viață sănătoase, raportul OMS sugerează ca sistemele de supraveghere a sănătății din Europa să stabilească strategii de stimulare a activității fizice, care să faciliteze conexiunea socială și programele comunitare, integrarea nutriției în educația medicală și implicarea asistenței primare pentru stimularea alimentației sănătoase și a activității fizice zilnice.

Menținerea sănătății și sprijinirea persoanelor în vârstă pentru a fi autonome și independente sunt probleme de interes comun pentru indivizi și societăți. Politicile pentru îmbătrânirea sănătoasă au un rol important în atenuarea presiunii legate de îmbătrânire asupra sistemelor de sănătate și a economiilor. Promovarea unui stil de viață sănătos este importantă, dar necesită modificări ale comportamentului individual, ceea ce poate fi, uneori, dificil de realizat. Deși nu este niciodată prea devreme și niciodată prea târziu pentru a schimba stilul de viață, este clar că, cu cât schimbările sunt făcute mai devreme, cu atât sunt mai mari șansele la o viață mai lungă și mai sănătoasă.

Pandemia de COVID-19 a scos la iveală vulnerabilitatea vârstnicilor și a atras atenția asupra existenței lacune în politici, sisteme și servicii pentru care sunt necesare acțiuni concertate rapide privind îmbătrânirea sănătoasă, astfel încât vârsticii să trăiască în medii sănătoase, în demnitate și egalitate.

 

2 COMENTARII

  1. […] Numărul și proporția persoanelor cu vârsta de 65 de ani și peste în populația Europei sunt în creștere. Până în 2024, se estimează că populația persoanelor cu vârsta peste 65 de ani va depăși numărul celor sub 15 ani în Regiunea Europeană a OMS, iar în jurul anului 2050, tendințele sugerează că numărul persoanelor în […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here