Potriviri interesante
Ceea ce veți citi în continuare o să vă pună pe gânduri. Sunt, pentru început, doar câteva potriviri șocante. Și, dacă vă veți uita pe datele demografice ale acestor alegeri veți observa, cu stupoare, că PSD-ului i-a apărut în grilă, complet peste noapte, un procent mare de oameni cu studii superioare, dar și un număr de tineri mai spălăței. Asta, pe lângă procentul mare de votanți din mediul urban, lucru pe care l-ați putut sesiza încă de duminică, din statisticile prezentate live de BEC. Nu s-au înregistrat cifre mari la liste suplimentare, n-au fost scandaluri, nu s-a făcut turism electoral, nu s-au scos cu forța și cu șantajul votanții din mediul rural la vot. A înnebunit PSD-ul? A înnebunit poporul?
Nu, nimeni n-a înnebunit. Chiar dacă luni seara, la Digi, după cum puteți citi mai jos, ăla de la IRES spune că schimbarea profilului alegătorilor PSD este o mare surpriză!?
Nu, nu este nicio surpriză. Avem de-a face cu un plan bine pus la punct. De către personaje care au conspirat și în mega-manipularea din 2012. Acum au folosit altă tactică. Pentru că, la PSD, s-a cotizat cu sume uriașe. De către candidații cu șanse. Ia înmulțiți pe cei 160 de inși de pe poziții sus-puse pe liste care sigur au cotizat cu 150.000 de euro! Vă dau 24 de milioane de euro? Ăștia au fost bani negri, de cumpărături, n-au trecut prin actele partidului!
În 2012, cu astfel de bani s-au cumpărat deputați, senatori, televiziuni și guriști. Acum s-au cumpărat primari, Facebook, televiziuni și guriști. Sunt niște băieți din jurul lui Dragnea care știu bine despre ce vorbim.
Iar Cioloș, da, a fost fost folosit pe post de sperietoare: în ultimul an primarii n-au mai putut suna, n-au mai primit cadouri guvernamentale. Ce urma? Patru ani de PNL la putere, Cioloș premier și bani ioc? Așa, cu PSD-ul, se mai poate aranja ceva… S-a văzut în 2014, ați uitat?
Însă toată această manoperă n-ar fi putut fi pusă la cale fără un personaj-cheie: Vasile Blaga. Numai el avea puterea să „umble”, el sau cei care în 20 de ani au tot acumulat datorii de onoare, la peste 600 din cei 1100 de primari ai PNL. Și numai el avea „puterea de convingere” să treacă pocăiții/adventiștii de la Falcă la Tăriceanu, spre exemplu. Primarul Bolojan de la Oradea ar putea da mai multe amănunte despre acest troc, căruia i-a căzut victimă! Ca și alți primari din Banat-Crișana.
Nimeni nu se uită pe cifre? Cum, din iunie până în decembrie, la Pomezeu, în Bihor, de pildă, un primar ales cu peste 85 la sută din voturi n-a mai avut trecere în fața alegătorilor să-i convingă să voteze cu partidul din care face parte, PNL? Exemple de acest gen sunt cu sutele! Iar în PNL se vorbește deja cu subiect și predicat despre acest scenariu.
Și nu numai despre primari vorbim. Vorbim despre o întreagă rețea de foști primari, foști președinți de consilii județene, foști parlamentari, toți pedeliști, la care s-a ”umblat”!
Rețea care, la rândul ei, a umblat la toți cei care au beneficiat de ajutorul acestor personaje. Să nu uităm, în cei zece ani de putere băsistă PDL și-a construit a doua armată ca mărime după PSD din rândul funcționărimii publice.
În scenariu intră și parlamentari de-abia aleși. Puși de Blaga pe locuri eligibile pe liste. Care vor migra foarte curând la PSD și ALDE. De pildă, credeți că Adriana Săftoiu mai rămâne în PNL? Are bagajele făcute.
Bun, Blaga s-a considerat trădat de Iohannis, că l-a lăsat din mână și l-a dat în ghearele DNA. Dar Iohannis n-a fost informat de nimeni despre ce se întâmplă de două luni încoace? Este imposibil ca Serviciile să nu fi știut… L-au trădat?
Își mai aduce cineva aminte de când au început să apară sondajele care scădeau scorul PNL și urcau vertiginos scorul PSD? Ce a făcut PNL atât de urât în ultimele două luni încât să scadă 12 procente? Sunt exact procentele care au crescut la PSD! Cu excepția Bucureștiului, unde este imposibil să faci asemenea manevre!
Pentru prima oară, TVR n-a avut contract pentru Exit-Poll. Ciudat, nu? În fapt, vorbim despre respectarea scenariului. Exista riscul să se încurce lucrurile și să se stârnească suspiciuni. Blaga lucrează cu pixul în mână. Pesediștii n-au avut niciodată un om atât de bun. El le-a dat cifrele, Pieleanu și Dâncu le-au pus în așa-zisele sondaje. Doar exit-poll-urile de duminică seara au spus cifre reale. Cele de dinainte erau simple scenarii.
Teoria că USR a mâncat din electoratul PNL e falsă. Cifrele sunt nesemnificative. Cum vă explicați că singurul județ care n-a fost lovit de ”dragostea” pentru PSD este Sibiu? Habar nu aveți cât de coruptă este toată gloata de analiști/guriști care comentează la televiziuni!
IRES: Surprize în profilul alegătorului. De cine a fost votat PSD
Foarte multe dintre miturile votanților PSD s-au spulberat, a explicat la Digi24 sociologul Dan Jurcan, de la IRES. Institutul a realizat un profil al alegătorilor care au participat la scrutinul parlamentar din 11 decembrie. Elementul de noutate este că PSD a reușit să mobilizeze și electoratul urban și cel cu studii, a arătat Dan Jurcan. Astfel, PSD a fost votat în măsură mai mare decât PNL de către alegătorii cu studii superioare.
Rezultatul alegerilor de duminică a fost o surpriză pentru sociologi. În primul rând, pentru că opţiunile electorale au contrazis aproape toate stereotipurile în privinţa votanţilor Partidului Social Democrat.
La precedentele alegeri, PSD obținuse în special votul alegătorilor din mediul rural şi pe al celor care au, cel mult, studii medii. Lucrurile s-au schimbat, însă, la scrutinul de duminică – jumătate din votanţii de la oraş au pus ştampila pe listele social-democraţilor.
”Anumite tendințe se păstrează, dar de data asta vedem că alegătorii PSD sunt la fel de bine prezenți și în urban. (…) Alegătorii PSD, într-o proporție de 23,24 la sută, sunt cu studii superioare. Alegătorii PSD vin și din rândul tinerilor”, a arătat sociologul Dan Jurcan.
PSD şi PNL sunt la egalitate pe eşantionul de vârstă 25-34 de ani.Lucrurile sunt foarte echilibrate şi când vine vorba de electoratul cu studii superioare – procentele obţinute de social-democraţi, liberali şi USR sunt foarte apropiate.
”Ciudat, din punctul nostru de vedere – eram obișnuiți să vedem un profil diferit al alegătorului PNL față de PSD. Acum vedem foarte clar că există într-o măsură destul de mare o oarecare suprapunere pe aproape toate dimensiunile”, a declarat Dan Jurcan la Digi24.
Pensionarii, şomerii şi persoanele casnice au votat, într-o majoritate covârşitoare, cu PSD. Totuşi, partidul condus de Liviu Dragnea e pe primul loc în privinţa votului românilor care au un loc de muncă.Diferenţa faţă de PNL e de zece procente şi dublu faţă de USR.
”Mai vedem ceva din această analiză. Ne-am tot întrebat să vedem unde s-au dus cele 10 procente ale PNL, pentru că PNL avea la locale 30 la sută pe votul politic, acum are 21 la sută. Și am văzut că cei care au votat PNL la alegerile locale, din cele 10 procente s-au dus aproximativ trei procente către PSD. S-au regăsit în acel discurs care se adresează mediului de afaceri și nu numai”, a explicat Dan Jurcan.
NOTĂ/Luați toate aceste potriviri cu precauțiile de rigoare. Sunt lucruri despre care a început să se vorbească pe la PNL și prin diverse medii. – sursa: Comisarul.ro