Cătălin DRAGOMIR
Eficiențele structurii de guvernanță creează un climat de nesiguranță, frânează competitivitatea și reprezintă obstacole în calea investițiilor. Eficacitatea limitată a administrației publice, cuplată cu o corupție răspândită pe scara largă, constituie un obstacol în calea furnizării de servicii și afectează capacitatea de a pune în aplicare reforme structurale și de a valorifica fondurile UE, ne atenționează în toate rapoartele din ultimii cinci ani Comisia Europeană.
În România, administrația se reformează permanent, numai că reorganizările instituționale sunt legate deseori de ciclul electoral. Mai mult, numirile provizorii în funcții de conducere, așa cum se întâmplă în cazul miniștrilor (să stai doar trei luni într-o asemenea funcție), prefecților, împuterniciți pentru șase luni, maxim un an în fruntea județelor, sau al viceprimarilor, aleși în multe cazuri doar pentru câte șase luni pentru că se schimbă majoritățile în consiliul local, nu au decât au un impact negativ asupra independenței funcției publice, a previzibilității procesului decizional și a dezvoltării carierei funcționarilor publici. Să pui pe cineva într-o funcție pentru câteva luni doar pentru ca acesta să aibă un CV care să dea bine mai târziu înseamnă lipsă de responsabilitate.
Mai mult, creșterile salariale de la o lună la alta, așa cum s-a întâmplat din a doua parte a anului 2017 încoace, foarte mari în unele sectoare ale administrației publice, au avut loc fără integrarea într-un plan general de îmbunătățire a gestionării resurselor umane și legate de recrutare de abordare a problemelor, evaluare și promovare. S-a ajuns din nou ca în urmă cu 20 de ani. Dacă ești membru de partid sau prieten un președinte de organizație, atunci ai șanse mari să intri în administrație, mai ales în cea locală. Vei avea o leafă consistentă, cu mult peste ceea ce produci și peste ceea ce produce economia reală, un program mai mult decât lejer, cu fel și fel de punți pentru zile libere inventate, prime peste prime pentru diverse proiecte, bani pentru vacanță, pentru hrană, pentru transport și nu în ultimul rând sporuri pentru te miri ce, de la cel de calculator sau de izolare, până la cel de solicitare neuropsihică! Așa că nu e de mirare că nimeni nu mai vrea să lucreze în sectorul privat unde în foarte multe cazuri patronii fac eforturi să asigure un salariu net de 2.000 de lei lunar și dările mari către stat.
În administrație și nu numai, când e vorba de stat, dacă s-au terminat banii există varianta împrumutului, care se face de pe o zi pe alta. Împrumut pe care, la un moment dat, îl plătește toată populația. La privat, situația e complicată. Împrumut poți face doar la bancă, cu dobânzi pe care nu le poți negocia, pe care le plătește doar patronatul. Dacă nu, exită varianta ca și acesta să se angajeze la…stat.
