Considerațiile noastre despre învățământul românesc actual nu au culoare politică. Și nici nu se doresc a fi nostalgic-comuniste. Sunt realiste, născute din realitățile anului 2019. Realități pe care noi le-am văzut, măsurat, trăit la fața locului. Așa cum a văzut Napoleon, în 1796, realitățile de pe front și a prezentat sugestii ministrului de Război din acea vreme. Ministrul i-a spus că este prea tânar (avea 27 ani) ca să dea sfaturi. Replica lui Napoleon a fost șocantă: ”Sire, vin de pe front și acolo se îmbătrânește repede!”.
Și noi am îmbătrânit cu vreo 30 de ani de când tot așteptăm reforma învățământului românesc. Adică una reală, eficientă, folositoare generației care ne urmează… ”Reformă” înseamnă, noi am spus mereu, ”a schimba în bine” un domeniu. În cazul nostru cel al învățământului. Și, inevitabil, trebuie să ne referim la bază, adică la punctul de plecare al domeniului pe care să-l ”reformăm” spre bine.
Mass-media au sesizat degringolada în care se află învățământul românesc în ciuda existenței, la putere, a multor partide și zeci de ministri ”ai Învățământului”. Pentru că fiecare partid (coaliție de guvernare) a schimbat, pe timpul exercitării mandatului său, mulți miniștri. Care partid, și mai ales în adâncime, fiecare ministru, a venit cu ideile sale!
Suntem nostalgici dacă spunem că în anii de dinainte de 1989 învățământul avea, pe durata a zeci de ani, trasee clare? Adică învățământul primar, urmat de cel liceal (teoretic sau industrial) sau de cel profesional? Cel liceal, după caz și posibilități, era urmat de cel universitar sau postliceal (tehnic, sanitar, militar, special etc.). Nu erau blocate nici căile celor care începeau ”de la bază”, adică de la cel profesional. Mulți au progresat (prin învățământul seral) și apoi au atins trepte superioare.
În România există o criză de forță de muncă tânără și calificată, pentru că în 2009 au fost desființate și ceea ce mai subzistase din școlile profesionale. Spre cinstea lor, și subliniem acest fapt extrem de pozitiv pentru România, au apărut investitori români și străini care solicită forță de muncă tânără și calificată! De unde să apară absolvenții când, într-un avânt revoluționar post-decembrist, ai noștri tineri s-au îngrămădit să obțină o diplomă universitară? Și oferta a fost generoasă: au apărut multe instituții de învățământ superior pe lângă cele de stat, particulare (contra-cost) mai mult sau mai puțin acreditate. Și mai ales ale căror diplome trebuie, legal, să fie recunoscute în străinătate, unde tinerii noștri au purces – buluc – spre un fel de nou ”El- Dorado” occidental. Mass-media ne informează prompt: mulți dintre ”titrații” români plecați pe cele tărâmuri occidentale nu au găsit un loc de muncă în acord cu pregătirea românească și își căștigă existența prin ocupații necalificate. Iar aici, în România, ne-am trezit că nu mai avem ”cadre superioare”, dar nici muncitori calificați. Evident în afara celor care au îngroșat rândurile imensului serviciu de securitate național și particular dar și cel al șomerilor. Căci bogățiile noilor potentați post-decembriști și ordinea publică trebuie păzite, controlate… Completate cu generozitatea capitalistă pentru cei numiți, generic, ”asistați sociali”.
Dar, să ne întoarcem la școlile profesionale! Autorul acestor rânduri a absolvit o asemenea școală profesională, ”Electro-Aparataj”, meseria strungar, între anii 1962 – 1965. Acestea erau dotate cu ateliere specifice, unde activau maiștri pregătiți, iar cursurile teoretice erau susținute de ingineri care chiar activau, concret, în intreprinderea care finanța școala și urma să-i primească pe viitorii absolvenți. Ce se observă astăzi din lăudabila inițiativă și ferm susținută de întreprinzătorii români și străini? Așa-zisele școli profesionale nu mai sunt dotate cu atelierele necesare, nu mai au inventarul minim de care un aspirant la o meserie să se folosească pentru a pătrunde în tainele meseriei, nu mai există cadre competente, nu mai există un program clar, eficient, de pregătire.
Așadar, trebuie să recunoaștem, cu sinceritate, pentru a avea acei meseriași care, în trecut, ”au speriat Vestul” trebuie să ne întoarcem la experiența noastră de români din acele trecute vremuri. Fără reticențe, fără etichetări politice. Alte țări europene nu se încurcă cu asemenea resentimente total neproductive economic. Și le merge bine! – VASILE BOLBOJA, foto: Asapteadimensiune.ro
