Acasă Economie Un pas spre integrare

Un pas spre integrare

DISTRIBUIȚI

Din 19 septembrie 2023, Transgaz operează, prin subsidiara locală Vestmoldtransgaz, Sistemul Național de Transport Gaze din Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. Este un eveniment de o importanță istorică atât pentru Republica Moldova, cât și pentru România, a afirmat într-un interviu pentru Radio Chișinău, directorul general al Transgaz, Ion Sterian. El anunță că în următorii cinci ani vor fi făcute investiții în modernizarea rețelelor de transport al gazelor naturale ale Republicii Moldova și pentru conectarea la rețea a gospodăriilor care nu au încă acces la aceste resurse.

”Preluarea operării rețelelor de gaze ale Republicii Moldova este primul pas în procesul de integrare europeană. Partea de transport a energiei electrice, reprezintă al doilea pas. La capitolul gaze, s-a închis acest subiect aici, pe partea de transport curent electric există și se lucrează la mărirea capacităților”, a spus Ion Sterian, citat de Radio Chișinău.

Directorul Transgaz a ținut să îi asigure pe toți cetățenii Republicii Moldova că preluarea rețelelor de transport al gazelor de operatorul de sistem din România va însemna mai multă securitate energetică pentru întreaga țară. ”Se va accelera ritmul de racordare a localităților la gaze atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei industriali, va crește gradul de securitate în aprovizionare cu gaze pentru iarna viitoare și pentru anii următori”, a declarat Ion Sterian.

Comisia Europeană susține foarte puternic Republica Moldova, a mai spus șeful Transgaz, care a adăugat: “Îmi doresc să se deschidă cât mai repede toate capitolele de negociere și Republica Moldova să devină parte a Uniunii Europene.”

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here