Acasă Social Vaccinul Pfizer: Nu doar că ar putea învinge Covid-19, ci şi viitoarele...

Vaccinul Pfizer: Nu doar că ar putea învinge Covid-19, ci şi viitoarele pandemii

DISTRIBUIȚI

Anunţul Pfizer, potrivit căruia vaccinul său oferă o protecţie de 90% împotriva Sars-CoV-2 are toate şansele să devină vestea bună numărul unu a acestui an. The Economist notează, în podcastul său, că indiciul că viaţa ar putea reveni la normal pur şi simplu a electrizat pieţele financiare.

Sigur că în aer continuă să plutească întrebări delicate, legate de siguranţă, pe cine va ajuta cel mai mult acest vaccin, pentru cât timp asigură el imunitate şi cum va fi gestionat uriaşul efort logistic pe care îl presupune vaccinarea la scară globală. Însă, subliniază The Economist, e limpede că acest vaccin reprezintă o piatră de hotar şi, probabil, este începutul sfârşitului pentru pandemie.

Natasha Loder, editorul de sănătate al revistei The Economist explică de ce asistăm la un moment cu valenţe tectonice: ”Nu doar că avem un vaccin care pare să fie eficace, dar el pare să fie foarte eficace. Niciunul dintre noi nu îndrăznise să spere la un vaccin cu o eficacitate mai mare de peste 70%, astfel că obţinerea unuia cu o eficacitate de 90% reprezintă o realizare enormă”.

Însă cât de mult se poate miza pe acest procent de 90%? ”Sigur că este nevoie de publicarea unor date ştiinţifice suplimentare, de mai multe detalii referitoare la modul în care a decurs testul clinic, însă cred că şi dacă, în cele din urmă, se va adeveri că eficacitatea nu este tocmai cea relevată de analizele iniţiale, tot va fi un vaccin de foarte mare succes”, afirmă Natasha Loder.

Este un moment de cotitură, mai spune experta The Economist, şi un mare succes al ştiinţei, iar vaccinul este realmente soluţia decisivă la această criză. ”Cu cât mai eficient va fi vaccinul, cu atât mai bine”.

Se poate totodată spune şi că problema siguranţei vaccinului a fost definitiv tranşată? Ceea ce ştim este că, până acum, nu au fost detectate semnale îngrijorătoare în decursul testării vaccinului, că a fost administrat unui număr de pacienţi de ordinul zecilor de mii, iar efectele secundare au putut fi urmărite doar de-a lungul a două luni. Prin urmare, e nevoie să strângem mai multe date referitoare la nivelul de siguranţă.

Ce alte întrebări, dincolo de cele de mai sus, mai stăruie privitor la vaccinul anti-Covid? Destul de multe, spune Natasha Loder, iar una dintre ele este cât de eficace va fi acest vaccin la persoanele în vârstă. Motivul? E binecunoscut că, în general, vaccinurile funcţionează mai prost în cazul acestei categorii de persoane.

O a doua întrebare se referă la gradul de prevenire a contagiozității. ”Dacă credem cele comunicate de Pfizer, iar eu cred, vedem că acest vaccin previne infectarea la majoritatea oamenilor cărora le-a fost inoculat, dar nu ştim dacă îi şi împiedică să răspândească virusul”, punctează experta The Economist.

În afară de vaccinul anunţat de Pfizer mai vin repede din urmă alte două vaccinuri-candidat. Acest lucru este emoţinant, arată Natasha Loder, care face aici referire la vaccinurile dezvoltate de AstraZeneca şi Moderna, pentru care rezultatele testelor sunt aşteptate în câteva săptămâni. E vorba de două produse despre care editorul de la The Economist susţine că oferă numeroase motive să credem că vor fi de succes. Vaccinul realizat de AstraZeneca, de exemplu, a dovedit rezultate promiţătoare la cei vârstnici. Aşadar, completează Loder, chiar dacă Pfizer nu va reuşi în cazul bătrânilor, o va face AstraZeneca.

Experta The Economist consideră că peisajul este unul încurajator, iar anul viitor vom înţelege şi mai bine, privind retrospectiv, cât de important este momentul de faţă, că practic trăim momentul în care paradigma începe să se schimbe.

Mai e nevoie de câteva luni pentru toate procedurile, aprobările, dar impactul Covid-19 asupra societăţii noastre va începe să se diminueze anul viitor, mai spune cu optimism Natasha Loder. Dar celălalt aspect care o încântă enorm este altul: faptul că acest vaccin a dovedit, în premieră, că tehnologia mARN (ARN mesager – n.r.) funcţionează. Asta înseamnă şi că, de aici înainte, dacă vor apărea, de exemplu, mutaţii ale acestui tip de coronavirus, se poate realiza rapid o versiune nouă de vaccin, pentru că informaţia genetică există, o avem în vaccinul Pfizer. Mai mult, un vaccin viitor pe bază de mARN nu va mai fi nevoit să treacă prin „cura” de teste prin care a trecut vaccinul Pfizer, ceea ce va fi un progres major şi un câştig nepreţuit în termeni de timp şi resurse.

”Aşadar, nu numai că suntem acum pe punctul de a învinge Covid-19, dar s-ar părea că suntem şi mult mai aproape de o eventuală înfrângere a viitoarelor pandemii”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here