Acasă Politic Vârsta standard de pensionare în Europa

Vârsta standard de pensionare în Europa

DISTRIBUIȚI

De la 61 de ani în Suedia, la 67 de ani în Grecia, Islanda și Italia

În prezent, în România femeile pot ieși la pensie la 61 de ani, iar bărbații la 65 de ani

Discuţiile din ultima perioadă privind majorarea vârstei de pensionare au stârnit critici la scară largă. În prezent, în România, vârsta standard de pensionare pentru femei este 61 de ani şi va creşte treptat până la 63 de ani până în 2030. Pentru bărbaţi, vârsta standard de pensionare este 65 de ani. În momentul de faţă, există însă discuții pentru majorarea vârstei de pensionare la 70 de ani, după ce vicepremierul Raluca Turcan a declarat că nu este exclusă această posibilitate, deşi ea va fi în totalitate opţională.

Publicația Adevărul a realizat o comparaţie a vârstelor standard de pensionare dintre statele din Europa. Cele mai mari vârste de pensionare se regăsesc în Grecia, Islanda şi Italia (67 de ani) şi în Irlanda şi Portugalia (66 de ani).

Cele mai mici vârste de pensionare sunt în Suedia (pensionarea poate începe la 61 de ani), Norvegia şi Franţa (62 de ani), Slovacia (62 de ani şi 6 luni), Letonia (63 de ani şi 6 luni).

În Austria, vârsta de pensionare este 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. Între 2024 şi 2033, va avea loc o creştere progresivă a vârstei de pensionare pentru femei, astfel încât să ajungă la acelaşi nivel cu cea pentru bărbaţi.

În Belgia, vârsta de pensionare este 65 de ani. Ea este programată să crească la 66 de ani în 2025 şi la 67 de ani în 2030.

În Bulgaria, pentru a se pensiona, femeile trebuie să aibă 61 de ani şi 4 luni, iar bărbaţii 64 de ani şi 2 luni. Urmează o creştere progresivă până la 65 de ani, astfel: cu o lună pe an pentru bărbaţi, cu două luni pe an pentru femei până în 2029, respectiv cu trei luni pe an din 2030.

În Cehia, vârsta de pensionare variază până la 65 de ani, în funcţie de anul naşterii, gen, numărul de copii şi suma veniturilor.

În Cipru, vârsta legală de pensionare este 65 de ani.

În Croaţia, se poate primi pensia pentru limită de vârstă la 65 de ani pentru bărbaţi şi 62 de ani şi patru luni şi pentru femei.

În Danemarca, pensia se acordă la 65 de ani. Vârsta de pensionare va creşte treptat la 67 de ani până în 2022, adică cu jumătate de an la fiecare 1 ianuarie, şi la 68 de ani în 2030.

În Elveţia, vârsta de pensionare este 64 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi.

În Estonia, persoanele care au împlinit 63 de ani şi 9 luni şi care au acumulat o perioadă de asigurare de cel puţin 15 ani au dreptul să primească o pensie pentru limită de vârstă.

În Finlanda, vârsta de pensionare este 63 de ani, iar în 2027 va ajunge la 65 de ani.

În Franţa, vârsta legală pentru a solicita o pensie este 62 de ani pentru persoanele născute începând din 1955.

În Germania, vârsta de pensionare este 65 de ani şi 7 luni şi este programată să crească la 67 de ani până în 2029.

În Grecia, dreptul la o pensie pentru limită de vârstă este acordat de la 67 de ani, iar perioada minimă de cotizare este 15 ani. Pentru primirea unei pensii complete sunt necesari 40 de ani de contribuţie şi vârsta minimă de 62 de ani.

În Irlanda, vârsta de pensionare este 66 de ani, dar va creşte la 67 în 2021 şi la 68 în 2028.

În Letonia, pensia pentru limită de vârstă se acordă la 63 de ani şi 6 luni, vârsta fiind aceeaşi pentru femei şi bărbaţi.

În Lituania, vârsta de pensionare este în curs de a fi crescută la 65 de ani.

În Luxemburg, pensia pentru limită de vârstă se acordă la 65 de ani.

În Malta, pentru a beneficia de o pensie pentru limită de vârstă solicitantul trebuie să fi atins vârsta de pensionare care creşte treptat la 65 de ani în 2027.

În Marea Britanie, vârsta de pensionare este 65 de ani, indiferent de sex.

În Olanda, vârsta legală de pensionare este 65 de ani și va crește la 67 în 2021 şi la 67 şi 3 luni în 2022. Pentru cei născuţi după 30 septembrie 1955, vârsta de pensionare este de cel puţin 67 de ani şi 3 luni.

În Norvegia, vârsta de pensionare este 62 de ani.

În Polonia, vârsta de pensionare a fost redusă la 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi, indiferent de data naşterii.

În Portugalia, vârsta eligibilă pentru pensie de stat este 66 de ani şi 5 luni.

În Slovacia, vârsta de pensionare este 62 de ani şi 6 luni.

În Slovenia, vârsta standard de pensionare este 65 de ani.

În Spania, vârsta minimă pentru solicitarea pensiei este 65 de ani sau de 65 de ani şi 6 luni, în funcţie de anii de contribuţie. Este prevăzută o creştere la 67 de ani în 2027.

În Suedia, nu există vârstă fixă de pensionare. Un beneficiar se poate retrage la pensie de la vârsta de 61 de ani cel mai devreme şi nu există o limită superioară de vârstă. Ai dreptul să lucrezi până la 67 de ani, dar există posibilitatea de a continua dacă există o înţelegere cu angajatorul.

În Ungaria, cei născuţi în 1955 se pot pensiona la vârsta de 64 de ani, dar vârsta de pensionare va atinge 65 de ani în 2022 pentru cei născuţi în 1957 şi după. – sursa: Adevărul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here