Fostul impresar Victor Becali a declarat joi seara, la ieşirea din Penitenciarul Jilava, că a făcut 95% din pedeapsă, dar „probabil că trebuie să facă cineva puşcărie”. „Pentru mine (a fost – n.r.) o perioadă grea. Mi se pare că am avut vreo 50 de zile, deci nu mi s-a făcut niciun mare serviciu, toată lumea a făcut 50-55% din pedeapsă, eu – 95% din pedeapsă, dar probabil că trebuie să facă cineva puşcărie. Dacă toţi bărbaţii ţării ăsteia fug de justiţie (…), fac eu, face Borcea, nu e o problemă”, a spus Becali.
El a susţinut că va avea de acum încolo viaţa sa normală, pe care a avut-o şi înainte de încarcerare.
–––––––––––––––––––––-===
Tribunalul Ilfov a decis definitiv joi eliberarea condiţionată din închisoare a fostului impresar Victor Becali, care executa la Penitenciarul Jilava o pedeapsă de patru ani şi opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de fotbalişti. Tribunalul Ilfov a respins contestaţia DNA şi a menţinut decizia de eliberare pronunţată pe 21 noiembrie 2017 de Judecătoria Sectorului 4.
Victor Becali a fost condamnat în martie 2014 la patru ani şi opt luni de închisoare în dosarul transferurilor, alături de alţi şapte reprezentanţi ai fotbalului românesc. În prezent, doar Cristian Borcea se mai află în detenţie, restul fiind eliberaţi condiţionat.
Potrivit DNA, faptele săvârşite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obţinuţi din transferuri fiind „spălaţi” prin intermediul unor firme off-shore.