Acasă Info Local Arme deținute ilegal la Pantelimon, Domnesti, Otopeni si Corbeanca

Arme deținute ilegal la Pantelimon, Domnesti, Otopeni si Corbeanca

DISTRIBUIȚI

pistoale-gloante 

La 25 februarie a.c., ofițerii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acţionat, pe raza localităților Pantelimon, Domneşti, Otopeni şi Corbeanca, pentru verificarea respectării legislației în domeniu. Cu ocazia verificărilor, polițiștii au constatat că un bărbat, de 48 de ani, din orașul Pantelimon, deținea, fără drept, un pistol de tir cu aer comprimat. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul procurase în mod ilegal pistolul, cu scopul de a folosi anumite piese şi subansamble în vederea reparării unei alte arme deţinute legal și care fusese deteriorată. Pe numele său, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deţinere fără drept de armă neletală supusă autorizării.

Tot în cadrul acțiunii, polițiștii au descoperit că, alți cinci bărbați, deținători legali de armă, aveau valabilitatea permisului de armă expirată. Pe numele acestora sunt, în prezent, efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de  nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au ridicat șapte arme şi 79 de cartuşe în vederea efectuării unor constatări criminalistice balistice.Faţă de cinci persoane s-a luat măsura anulării dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor şi muniţiilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

fourteen − one =