Acasă Editorial Câte ceva despre Victor Ponta

Câte ceva despre Victor Ponta

DISTRIBUIȚI

Sebastian Lăzăroiu

În 2012, de gerul Bobotezei, un grup de manifestanti scandeaza in centrul Bucurestilor numele Arafat. Nu e vorba de Yasser, e vorba de Raed, tot palestinian, nascut la Damasc, naturalizat cetatean roman in studentia de la Cluj. Cine ar putea sa fie de partea unui strain intr-o tara in care xenofobia, chiar si cand nu se manifesta deschis, face parte din subconstientul poporului?

In 2008, independentul ex-PSD, Sorin Oprescu, castiga primaria in fata buldogului lui Basescu. Pamanteanul Blaga avea un proiect coerent pentru infrastructura Capitalei. Histrionicul Oprescu, calare pe o bicicleta, vorbea despre o autostrada suspendata de norii orasului. Oprescu era victima, la fel ca Arafat, si vindea un vis.

In 2012, un matematician necunoscut ocupa al treilea loc in cursa pentru Primaria Capitalei, dupa o campanie putin costisitoare in mediul online. Daca nu era Oprescu in cursa, probabil ar fi putut lua un scor mai bun. Dar e greu sa te bati cu un cabotin pe acelasi electorat naiv.

Naiv, de buna seama, caci o parte a aceluiasi electorat s-a incolonat la urne in spatele unui drapel pucist, dat jos de pe cladirea Palatului Cotroceni de Barroso. Dar cine-l infipsese acolo? Insusi presedintele interimar Crin Antonescu, creditat de urne cu mai bine de 20% la prezidentialele din 2009. Alegatori tineri, sedusi de politica bunului simt, asteptau seara la coada sa-si voteze favoritul (cel plin de elocventa).

Ce legatura sa fie intre aceste evenimente aparent disociate? Cine sunt inocentii care votau in 2008 un primar prins ulterior cu spaga sub perne? Sau care ieseau in ger sa apere un fost student palestinian la medicina (fondatorul SMURD, ce-i drept), deci probabil recrutat din tinerete de politia secreta aflata in slujba celui mai abil mediator din Orientul Mijlociu? Sau care erau folositi ca masa de manevra la o lovitura de stat parlamentara, sub acoperirea Constitutiei?

Desigur, vorbim de un nucleu in formare, inconsistent ideologic si totusi idealist, cu credinte suficient de puternice pentru a fi folosit in orb de consultanti de campanie priceputi. E stanga moderna, cea de care PSD nici in visele cele mai frumoase nu se putea apropia. Nu stanga clasica, preocupata de salariile mici si de programul de lucru. Stanga preocupata de problemele de mediu, stanga toleranta, care celebreaza diversitatea, stanga care sustine radical laicizarea statului, stanga usor de identificat de ani buni in tarile cu democratii avansate.

Odata ce retelele virtuale de socializare iau amploare, membrii acestui conglomerat de dimensiuni vagi incep sa se recunoasca si sa se solidarizeze mai usor. Ii gasim in strada, in toamna lui 2013, aparand patrimoniul Rosia Montana; la urne, in 2014, votand Monica Macovei; in strada, dupa tragedia de la Colectiv, in noiembrie 2015; la urne, in Bucuresti, in 2016, cand matematicianul anonim obtine un neverosimil 30% si pune fundatie politica unei miscari dezlanate de hipsteri.

Ii gasim, miraculos, prin exponentii lor, in executivul tehnocrat din 2016, cel sustinut de Dragnea si Gorghiu, adica de USL. Ii regasim apoi, in fiecare an, pe strazile marilor orase, la mitinguri mamut impotriva PSD si a groparilor justitiei, la urne in 2019, obtinand scoruri fantastice pentru noua stea a politicii din Romania, USR+.

Ba chiar si cand nu voteaza, ei pot influenta pozitiv imaginea europeana a tarii, asa cum s-a intamplat la referendumul zis “pentru familie”, organizat de Dragnea si BOR. De altfel, sa remarcam ca, in anii in care acest grup de aproximativ o cincime din electorat prinde contur, credibilitatea Bisericii Orotdoxe se prabuseste in cercetarile demoscopice de la 80% la 50%.

Intr-un referendum intern din februarie 2020, 91% dintre membrii USR isi aleg eticheta de “centru-dreapta”. De ce? Suntem in aceeasi situatie din 1989. Tinerii, intelectualii, orasenii isi ziceau de “dreapta” pentru ca dreapta era “anti-comunista” (in democratiile consolidate, aceleasi categorii poarta mandre flamura rosie). Ca si in 1989, in 2020, avem o reactie emotionala la cleptocratia PSD, partidul care a confiscat conceptul de stanga si care apara deschis coruptia in Parlament.

Constructia e insa subreda. Un partid condus prin referendumuri interne e un partid fara leadership. Un partid cu o singura tema, cea a integritatii, devine irelevant cand tema trece in plan secund, sau, mai rau, devine vulnerabil cand o aluzie fina la imoralitatea sefilor de partid transpare dintr-o ancheta de presa. Primii doborati de standardele inalte sunt cei care le ridica. Un partid care refuza ocazia de a-si asuma guvernarea nu e un partid, pentru ca nu urmareste ceea ce toate partidele din lumea asta urmaresc: puterea. Un partid format din doua factiuni care-si zic partide si inca cocheteaza cu ideea de alianta e un partid usor de manevrat, ocult, desigur, folosind interesele aparent divergente. “Exista USR+ si electoratul USR+”, aceasta e profetia pentru alegerile din 2024. Ea s-a verificat deja la alegerile prezidentiale din 2019, dar si atunci cand matematicianul anonim a fost anuntat candidat, de PNL, pentru primaria Capitalei, editia 2020.

Daca pare ca textul nu are legatura cu Victor Ponta, mai asteptati pana in 2024. –  Ziare.com, Foto: Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × 2 =