Acasă Anchete Cercetați pentru trafic de droguri

Cercetați pentru trafic de droguri

DISTRIBUIȚI

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unor persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Astfel, la data de 29 aprilie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au efectuat o percheziție domiciliară, în stațiunea Mamaia Nord, în urma căreia au fost descoperite și ridicate peste 2 kilograme de droguri de mare risc,  9.000 de euro, 170 de lire sterline, 11.300 de lei, un cântar electronic de mare precizie, 2 telefoane mobile și un autoturism.

Drogurile ar fi urmat să fie vândute în cluburile din stațiunea Mamaia și participanților la festivalul care se desfășoară în această perioadă.

La sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, au fost conduse trei persoane, în vederea audierii.

Ulterior, la data de 30 aprilie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea unei persoane, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Totodată, aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Persoana cercetată a fost prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și de sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare.

2 COMENTARII

  1. […] Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unor persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc. Astfel, la data de 29 aprilie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here