Acasă Info Local CONSULTANȚII DIN SPATELE CANDIDAȚILOR PENTRU COTRCOCENI – CÂȘTIGURI DE MILIOANE

CONSULTANȚII DIN SPATELE CANDIDAȚILOR PENTRU COTRCOCENI – CÂȘTIGURI DE MILIOANE

DISTRIBUIȚI

Aflaţi în umbra candidaţilor, consultanţii politici aduşi de partide de cele mai multe ori cu 7 – 8 luni sau chiar cu un an înaintea alegerilor, ajung să câştige în campaniile electorale cu miză maximă, cum este cea pentru prezidenţiale, de la câteva zeci de mii de euro până la ”o sumă cu şapte cifre”, în funcţie de durata contractului sau de calibrul lor. O cheltuială care poate depăşi, aşadar, 15 – 20% din bugetul maxim legal de campanie (4,8 milioane de euro în 2014) este însă făcută cu mult înainte, neregăsindu-se decât paţial în registrele electorale oficiale. Surse din partide au explicat că, şi în acest an, marile contracte de consultanţă s-au făcut cu mult înainte de 3 octombrie, data de la care Autoritatea Electorală Permanentă urmăreşte cheltuielile electorale. Plăţile sunt făcute fie din conturile partidului, fie prin intermediul unor firme sau asociaţii ”prietene” cu prezidenţiabilii.

Victor Ponta a ridicat ştacheta, aducând în campanie un consultant care a lucrat pentru preşedintele american Barack Obama şi primeşte, indirect, sfaturile lui Tal Silberstein.

Klaus Iohannis colaborează cu Felix Tătaru pe cont propriu, agenţia sa, GMP, neîncheind până la această dată un contract cu ACL.

Călin Popescu Tăriceanu a apelat la o serie de consultanţi români, în timp ce Elena Udrea lucrează cu foşti angajaţi ai lui Dan Andronic. Sebastian Lăzăroiu o ajută cu sfaturi pe Monica Macovei.

Așadar, un contract de consultanţă pe piaţa din România se înscrie de regulă în limita a 15.000 – 25.000 de euro pe lună la care se poate adăuga o primă de succes care dublează sau triplează suma în cazul în care candidatul accede la funcţia dorită. Sumele cresc considerabil dacă un consultant autohton îşi aduce în campanie un partener străin, aşa cum Tal Silberstein şi Arthur Finkelstein au venit în campanii anterioare, în 2004 (pentru Adrian Năstase), 2008 (pentru Călin Popescu Tăriceanu) sau 2009 (pentru Traian Băsescu), prin firma lui Dan Andronic.

Tal Silberstein.
Tal Silberstein

Doar serviciile de consultanţă sunt tarifate de strategii americani consacraţi la peste 150.000 de euro, prima de succes a lui Tal Silberstein fiind în campania prezidenţială din 2009 de 300.000 de euro peste suma iniţială, a arătat un precontract  semnat la acea vreme între PDL şi firma acestuia, Greenberg Quinlan Rosner. Consultanţii lui Mircea Geoană în 2009 au costat, potrivit unor surse din partid, între 600.000 de euro şi un milion de dolari.

Un consultant de calibru din SUA ia doar pentru consultanţă şi interpretarea sondajelor 150.000 de dolari. De regulă sunt aduşi cu câteva luni înainte, explică fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, implicat în campaniile lui Traian Băsescu din 2007 şi 2009.

 Armata de consilieri din spatele candidatului Ponta: Silberstein, Stewart, Teodorescu, Sultănescu

Victor Ponta şi-a pregătit minuţios campania prezidenţială, angajând sau având contracte de consultanţă cu mai mulţi strategi, dar şi cu personalităţi influente în mediile externe. Totul contra unui cost direct sau indirect. Armata de consultanţi şi strategi este plătită fie direct de la partid, fie prin diferite firme aparţinând unor prieteni ai premierului Victor Ponta. Contractele nu au fost făcute publice, răspunsul partidului fiind că toate costurile campaniei vor fi raportate la Autoritatea Electorală Permanentă. Întrebat cine sunt consultanţii săi oficiali, prim-ministrul evită subiectul şi transferă răspunderea către şeful campaniei sale, vicepremierul Liviu Dragnea. PSD susţine că toate plăţile sunt făcute din cotizaţiile strânse de la membrii de partid, în condiţiile în care social-democraţii au raportat datorii, până la 31 decembrie 2013, de aproximativ opt milioane de euro.

Social-democraţii au încheiat pentru campania prezidenţială a lui Victor Ponta un contract-cadru cu firma ”270 Strategies” a consultantului american Mitch Stewart. În contract nu apare o sumă fixă de plată, dar suma finală poate ajunge până la ”şapte cifre” în funcţie de serviciile facturate pe parcurs, au declarat pentru gândul surse din conducerea PSD. Sursele citate susţin că, potrivit contractului semnat, firma americană va taxa partea română în funcţie de serviciile oferite în timpul campaniei electorale, neexistând o sumă fixă pentru care s-a bătut palma. Astfel, lansarea prezidenţiabilului Victor Ponta pe stadionul Naţional a fost pregătită şi concepută de partea americană, care a supravegheat atent desfăşurarea evenimentului. Consultanţii americani au venit cu un concept asemănător celui folosit de preşedintele SUA, Barack Obama. De altfel, Mitch Stewart a fost prezentat oficial drept unul dintre oamenii care au lucrat pentru campania preşedintelui american, el având un rol în câştigarea disputei electorale din unele state americane. Până la semnarea contractului, finalul verii, Mitch Stewart a mai fost de două ori în România pentru a purta discuţii despre campania prezidenţială.

Surse din PSD au declarat că, cel mai probabil, contractul va ajunge la o sumă cu ”şapte cifre”. PSD nu se află la prima experienţă de acest gen, prezidenţiabilul Mircea Geoană fiind consiliat în 2009 de strategii de la Benenson Strategy Group. Acel contract i-a costat pe social-democraţi câteva sute de mii de euro, sumele avansate fiind de la 600.000 de euro până la un milion de dolari. La finalul campaniei prezidenţiale din 2009, datoria PSD a fost de şase milioane de euro.

Potrivit unor surse politice, prin intermediul lui Sebastian Ghiţă, Victor Ponta primeşte în campanie sfaturi de la Tal Silberstein, cel care i-a consiliat în trecut pe Adrian Năstase (în 2004) şi pe Traian Băsescu (în 2009). Deputul PSD neagă însă că ar exista ”un astfel de contract” cu Tal Silberstein.

În ultimii ani, PSD a colaborat cu firma Politic Blueprint, controlată de soţii Dan şi Dana Sultănescu. Surse social-democrate au declarat că de la partid se plătesc aproximativ 2.000 de euro lunar acestei firme pentru consultanţa oferită, fără ca în această sumă să intre sondajele de opinie. Dan Sultănescu este acţionar la Politic Blueprint SRL din 2005 şi este implicat alături de Bogdan Teodorescu în Fundaţia Multimedia. Din 2011 este general manager la Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitic (CSCI), cel care realizează sondajele pentru partid. Printre clienţii CSCI se numără postul de televiziune RTV, apropiat de deputatul Sebastian Ghiţă, care a comandat aproape lunar sondaje de opinie. În piaţă, costul unui sondaj se situează între 10.000 – 15.000 de euro, în funcţie de numărul de respondenţi, tariful fiind de circa 10 euro pe chestionar.

CSCI este, de altfel, parte a Fundaţiei Multimedia pentru democraţie locală, ONG condusă de Dan Sultănescu şi înfiinţată de al doilea strateg de imagine al lui Victor Ponta, Bogdan Teodorescu. Atât Fundaţia Multimedia, cât şi compania care culege datele, Operations Research, deţinută de sociologul Emil Pâslaru, se numără printre beneficiarii fondurilor europene alocate prin POSDRU.

Intrat în staff-ul PSD pe când partidul era condus de Mircea Geoană, Dan Sultănescu a lucrat şi în campania pentru prezidenţiale a lui Adrian Năstase, dar nu direct cu partidul, ci ca analist politic la Multimedia Political Communication, firma de consultanţă a lui Bogdan Teodorescu şi, la acea vreme, a lui Dan Andronic. Prin firma Politic Blueprint SRL, pe care o deţine împreună cu soţia, Dana Sultănescu, a intrat, în parteneriat cu Transparency International, ONG condus de Victor Alistar, un alt apropiat PSD, în proiecte de evaluare a succesului unor politici publice din România şi a nivelului lor de aplicare la nivel local.

Deşi apare doar ca director onorific al Fundaţiei Multimedia, Bogdan Teodorescu are un rol cheie în campania prezidenţiabilului Victor Ponta în zona de mesaj şi discurs. Teodorescu lucrează cu premierul din perioada USL, cât acesta era prezentat drept strategul Uniunii, el participând la toate evenimentele importante. Bogdan Teodorescu a fost prezent la stadionul Naţional pe 20 septembrie la lansarea lui Victor Ponta. Fundaţia lui Bogdan Teodorescu a fost implicată şi în aducerea în ţara noastră, în calitate de invitat, a fostului premier britanic Tony Blair. O altă zonă care intră în responsabilitatea lui Bogdan Teodorescu este cea legată de campania online, pesediştii rezervând o întreagă echipă pentru această campanie, echipă care lucrează din sediul PSD de la Ion Ionescu de la Brad.

Prezenţa lui Tony Blair în campania prezidenţiabilului Victor Ponta se realizează şi prin intermediul lui Jonathan Powell, fostul şef de cabinet al premierului britanic, cu care premierul român recunoştea la începutul acestui an că se vede lunar, susţin social-democraţii. O singură prezenţă a lui Tony Blair în România l-a costat pe premierul Ponta între 200.000 – 300.000 de euro. Surse din PSD au declarat pentru gândul că Blair a avut în acest an cel puţin 3 întâlniri cu Victor Ponta. Un moment de referinţă îl reprezintă întrevederea de câteva minute Ponta – Obama de la Johannesburg, intermediată de Tony Blair. Presa britanică relata că fostul premier laburist l-a prezentat pe premierul român drept ”un posibil viitor client”. Surse guvernamentale au declarat că acea colaborare cu Blair s-a realizat în principal pentru zona externă şi cea executivă, şi nu pentru cea de partid.

Un alt consultant care lucrează onofiric pentru premierul Victor Ponta, este generalul american Wesley Clark. Acesta este fost comandant NATO şi candidat la Casa Albă, zona de interes a lui Clark fiind energia. ”Am avut discuţii cu premierul, pot veni cu o experienţă importantă. Cred că voi putea atrage investitori şi creşterea economică a României. Ştim că există o revoluţie energetică în desfăşurare în lume, iar în România există un potenţial al carburilor, există surse de apă care pot produce energie. Consider că România poate deveni un principal exportator de energie”, afirma în 2012 generalul Clark din noua sa postură de consilier onorific al premierului Ponta.

Klaus Iohannnis. Sloganul ”România lucrului bine făcut”, creat de Felix Tătaru

Tataru
Felix Tătaru

Candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, a intrat destul de târziu în această competiţie şi nu beneficiază de forţa aparatului de stat în campania sa. Preluarea partidului la sfârşitul lunii iunie şi desemnarea oficială drept candidat al ACL la începutul lunii august au întârziat conturarea unei echipe de consultanţi în jurul candidatului Klaus Iohannis. Coordonatorul campaniei prezidenţiale a lui Klaus Iohannis este liderul PDL, Vasile Blaga.

La mijlocul lunii septembrie, au avut loc primele întâlniri pe campanie între liderii ACL şi consultantul Felix Tătaru. Acesta a lucrat cu preşedintele Traian Băsescu în campaniile prezidenţiale din 2004 şi 2009. De asemenea, Tătaru a condus şi campania lui Vasile Blaga de la alegerile locale din 2008, când democrat-liberalul a fost învins de Sorin Oprescu. Cu toate acestea, surse din PNL au declarat că nu există un contract semnat între liberali şi Felix Tătaru, ci între PDL şi firma acestuia. Felix Tătaru se va ocupa de cele şase lansări regionale organizate pentru Klaus Iohannis, prima fiind în Bucureşti. De asemenea, consultantul a fost cel care a recomandat PNL să semneze contractual de 150.000 de euro cu firma Stage Expert. Un alt eveniment realizat sub îndrumarea lui Felix Tătaru a fost lansarea programului prezidenţial la Palatul Parlamentului.

Klaus Iohannis mai lucrează în campania prezidenţială cu firme apropiate de liberalii Eduard Hellvig şi Dan Mihalache.

Felix Tătaru: „Până acum am lucrat pro bono” – Aflat de două săptămâni în staff-ul lui Klaus Iohannis, Felix Tătaru, proprietarul agenţiei de publicitate cu care Traian Băsescu şi-a făcut din 2004 încoace, cât timp s-a asociat cu PDL, toate campaniile de publicitate electorală, spune că de această dată GMP nu este implicată în campania electorală. ”Nu avem contract cu GMP. Pe Klaus Iohannis îl consiliez doar eu (din agenţia de publicitate GMP, n.red.), în nume personal”. Întrebat despre onorariul său în această postură, managing partner-ul GMP a evitat un răspuns tranşant: ”Până acum am lucrat pro bono”, spune Felix Tătaru.

Intrat în echipa de campanie a lui Iohannis pe filiera PDL cu care şi-a reglat, potrivit unor surse din partid, datoriile mai vechi pe care partidul le avea faţă de agenţia sa, Felix Tătaru a fost cel care a venit cu sloganul ”România lucrului bine făcut”, ales după o serie de focus-grupuri, şi a fost implicat atât în conceperea lansării din Piaţa Victoria a candidatului ACL cât şi a celei pentru programul politic, la Palatul Parlamentului.

Elena Udrea, consiliată de analiștii lui Dan Andronic, dar nu în acte

            Fără o miză decisivă a acestor alegeri pentru partidul său, Elena Udrea nu a făcut până acum, susţin surse din partid, investiţii importante în consultanţă. În staff-ul de imagine al PMP pentru prezidenţiale, pe lângă consilierii permanenţi ai partidului, grupaţi în jurul Luminiţei Kohalmi, au fost cooptaţi şi câţiva consultanţi şi analişti politici apropiaţi lui Dan Andronic.

Contactat de gândul.info, Andronic a precizat însă că niciuna din firmele sale nu este într-o relaţie contractuală cu Elena Udrea. ”Firma mea de marketing politic, Multimedia Communication, nu a mai încheiat de ceva timp astfel de contracte. D.A. Communication este o agenţie de publicitate. Nu există şi nu a existat niciun contract cu vreun candidat pe niciuna dintre aceste firme”, a arătat el. Contractul cu Kensington Communication, firma lui Răzvan Săndulescu şi a lui Cătălin Dumitru, pe de altă parte, a fost întrerupt înaintea campaniei.

VIITORUL ILFOVEAN a avut dreptate: Harnagea, Marian şi Bulai, în staff-ul lui Tăriceanu

Cătălin Harnagea
Cătălin Harnagea

Altădată unul dintre marii investitori politici în propria imagine, semnatar în 2008 al unui contract cu Arthur Finkelstein pentru care liberalii avansau, neoficial, costuri de aproape un milion de euro pe an, Călin Popescu Tăriceanu se rezumă în campania pentru prezidenţiale la mai vechii săi apropiaţi Dorin Marian (şeful campanie al CDR din 2000 şi şeful Cancelariei Prim-Ministrului în 2007), Cătălin Harnagea (fost ziarist, consilier prezidenţial al lui Emil Constantinescu şi şef al SIE) şi Alfred Bulai (sociolog şi fost preşedinte al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale în Guvernul Tăriceanu), după cum anunța recent publicația VIITORUL ILFOVEAN.

Dorin Marian şi Cătălin Harnagea au înfiinţat de altfel, în aprilie, Asociaţia Idei Liberale, o organizaţie non-guvernamentală în sprijinul partidului lui Tăriceanu şi au fost implicaţi  inclusiv în strângerea de semnături pentru acesta. De asemenea, Tăriceanu apelează deseori la sfaturile lui Radu Florescu, CEO Satchi&Satchi România.

Lăzăroiu îi dă sfaturi Monicăi Macovei

Din postura de candidat independent, Monica Macovei a intrat în campanie alături de un consultant american. Pe seama lui Nino Saviano, de la Savi Politica Consulting LLC, o companie cu sediul în Washington care lucrase înainte, timp de un an, cu Cătălin Predoiu, este pusă în PDL plecarea Monicăi Macovei şi candidatura sa în afara partidului.

Înainte să înceapă însă campania, Saviano a plecat din staff-ul lui Macovei. A intrat, în schimb, fostul consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu. ”Îi dau sfaturi din când în când. Nu pot să spun că sunt implicat în campanie, dar vorbim. Nici vorbă de bani, o fac benevol şi sunt foarte mulţi cei care i s-au alăturat, inclusiv pe partea de creaţie, în acelaşi fel. O susţin pentru că eu cred că va fi un proiect pentru după 2015”, spune Lăzăroiu. – sursa. www.gandul.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here