După cele două zile de consultări cu formațiunile politice din Parlament, președintele Klaus Iohannis a venit cu ideea unui pact național. Șeful statului a invitat toate partidele să semneze un acord național pentru consolidarea parcursului UE al României.
Dar președintele a inclus în pact doar mențiuni referitoare la independența justiției și revizuirea legislației penale, plus o mențiune referitoare la asigurarea dreptului de vot – cu referire la cozile din diaspora – dar nimic referitor la rolul României în Europa, nimic despre economie, despre siguranță, nimic despre viitorul UE. În plus, pactul propus de Iohannis nu face referire nici la Europa cu mai multe viteze, la dublul standard sau protocoalele secrete, subiecte predilecte ale PSD și ALDE, care s-au grăbit să atragă atenția asupra acestor absențe. Călin Popescu Tăriceanu a spus, de altfel, că acest pact îi miroase a capcană și că președintele vrea doar să deturneze sensul referendumului, vorbind de justiție „și în niciun caz despre orientarea proeuropeană a României”.
În același timp, PSD pare că a înghițit gălușca și se pliază pe „voința poporului”. „În ce privește includerea într-un asemenea protocol politic a prevederilor votate deja la referendum, considerăm că politicienii nu au dreptul și nu pot decide peste voința românilor. Cetățenii s-au pronunțat deja asupra celor două întrebări. Voința românilor nu poate fi negociată între politicieni. Prevederile referendumului trebuie transpuse imediat în legislație, indiferent dacă partidele încheie sau nu un pact politic”, au transmis social-democrații.
De fapt, partidele din coaliția de guvernare par că au devenit brusc extrem de dornice de a nu slăbi legile împotriva corupției, ba chiar Tăriceanu a spus că el nu a fost niciodată împotriva referendumului, ci doar împotriva programării lui în aceeași zi cu alegerile europarlamentare, în timp ce premierul Viorica Dăncilă vrea modificarea Constituției înainte de alegerile prezidențiale, din toamna acestui an.
O fi doar absența lui Dragnea, cum zice Robert Negoiță, pentru că altminteri PSD nu pare că își schimbă nici măcar părul, ce să mai vorbim de năravuri, ci doar rearanjează piesele.
Iar la Bruxelles, deși recentele mișcări au fost apreciate, persistă îngrijorările privind statul de drept din România și independența justiției, după modificările aduse de coaliția PSD-ALDE legilor justiției și codurilor penale. La drept vorbind, nici măsurile luate în domeniul financiar și gestionarea economiei nu sunt pe placul autorităților UE, care au constatat că România nu a luat deloc măsuri pentru reducerea dezechilibrelor fiscale