Acasă Info Local ”Dincolo de aparențe” la Măgurele

”Dincolo de aparențe” la Măgurele

DISTRIBUIȚI

La 6 iulie a.c., polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii din Măgurele și în colaborare cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Ilfov din cadrul Agenției Naționale Antidrog, au continuat activitățile de prevenire a consumului și traficului de droguri, în cadrul campaniei ”Dincolo de aparențe”.

Activitățile informativ- preventive s-au desfășurat de această dată în orașul Măgurele, în zona stradală, dar și la restaurantele si terasele unui complex din această localitate.

Polițiștii și reprezentanții Agenției Naționale Antidrog au lucrat în echipă și au purtat discuții cu mai mulți tineri, pe tema riscurilor și consecințelor generate de consumul substanțelor psihoactive.

Activitățile de informare și prevenire au fost desfășurate și în incinta unor restaurante și terase din localitate, unde, atât angajatii, cât și clienții,  adolescenți și tineri,  care serveau un suc sau o cafea, au fost încântați să discute cu polițiștii și să primească informații, cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive.

Nu în ultimul rând, tinerii s-au bucurat să primească recomandările și mesajele de genul „Canabisul se joacă cu mintea ta”, însoțite de prezentarea unor stări prin care poate trece o persoană, consumatoare de substanțe psihoactive, mai ales că i-a ajutat să înțeleagă mai bine la ce riscuri se expun prin consumul de droguri.

Persoanele respective au experimentat ochelarii care simulează efectele resimțite de consumatorii de substanțe psihoactive, conștientizând astfel, riscurile aferente consumului de droguri.

Activitățile desfășurate pentru cresterea gradului de constientizare cu privire la riscurile asociate traficului si consumului de substante interzise, vor fi intensificate astfel încât, adolescenții, tinerii, părinții, bunici și  profesori să contribuie în număr cât mai mare, alături de polițiști și reprezentanții altor instituții cu atribuții în domeniu, la reduceara numărului de persoane, care  consumă substanțe psihoactive.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here