Acasă Editorial FĂRĂ CONȚINUT

FĂRĂ CONȚINUT

DISTRIBUIȚI

Din nou, în acest an, ne grăbim să luăm peste picior perlele scrise de absolvenți la Evaluare și la Bacalaureat, dând vina doar pe cei care ies de pe băncile școlii fără minime cunoștințe, cu gândul doar la distracția din cluburi și la spart semințe, devenind corvoade pentru Stat, dar mai ales pentru părinți. Profesori, politicieni, gazetari, cu toții râdem de aceste loaze ale societății care, în majoritatea lor, înțeleg că e de datoria altora să aibă grijă de soarta lor. Uităm, însă, să mergem la rădăcină, să vedem de ce acești tineri pășesc în viață atât de goi, fără conținut, bazându-se doar pe banii părinților sau pe banii statului.

Fără a generaliza, se pune întrebarea: Doar subfinațarea crasă a Învățământului îi face pe dascăli să nu se implice aproape deloc în educația tinerilor? Sau sunt de vină și nepăsarea ori, de foarte multe ori, lipsa de pedagogie? Cei care nu se implică și nu iau atitudine, mulți sau puțini, sunt la fel de vinovați precum loazele nesimțite care vin la școală doar pentru a pleca de acasă și pentru a învăța să fumeze și să tragă pe nas. Mai are dascălul vreo satisfacție atunci când elevul său scoate ”perle” de dat la ziar, când este evalat sau când încearcă să se maturizeze? De multe ori, auzim și vedem cum profesorul este mândru atunci când elevul pregătit de el obține un rezultat important la olimpiadă. Sigur, atunci e o mândrie! Dar nu avem aceeași unitate de măsură atunci când vedem că majoritatea ia note sub 5… De ce?!

Corect ar fi ca dascălii nemulțumiți de sistem să încerce altceva, mai satisfăcător financiar, și să îi lase la catedră pe cei care au dragoste de carte și care vor să îi învețe și pe alții, chiar dacă nu au lefuri foarte mari. Pentru că la cum merg acum lucrurile cei care ne vor conduce peste 15 – 20 de ani ne vor dovedi că ”Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia împreună cu umbra sa” sau că ”în 1877 trupelor ruseşti li s-a permis să traverseze teritoriul României, împreună cu tancuri şi avioane, iar românii le-au dat mâncare şi cazare contracost”.

Și chiar dacă ”Eminescu este trist pentru că nu a reuşit să facã nimic în viaţa lui” (cum a scris un absolvent al unui important colegiu din București), poetul-nepereche a avut mare dreptate atunci când a spus că ”Școala va fi Școală când Omul va fi Om și Statul va fi Stat!”

mana_care_scrieCătălin Dragomir

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here