Acasă Economie Ghidul de finanțare al programului „Fabrici de reciclare”

Ghidul de finanțare al programului „Fabrici de reciclare”

DISTRIBUIȚI

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a participat ieri, alături de președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Adrian Neculaescu, la evenimentul de lansare a ghidului de finanțare al programului „Fabrici de reciclare”, care a avut loc la fabrica Green Glass din Popești-Leordeni, județul Ilfov.  La eveniment au participat și Gemma Web, CEO Returo, Constantin Damov, președintele Green Group, precum și alți reprezentanți ai industriei de profil.

Conform calendarului propus prin PNRR, până la data de 30.06.2026, vor fi construite și puse în funcțiune 26 de astfel de instalații de reciclare a deșeurilor.

Alocarea financiară acordată prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru lucrările destinate construirii instalaţiilor de reciclare a deșeurilor este de 220 milioane de  euro. Valoarea maximă eligibilă a ajutorului de stat acordat în cadrul unui proiect este de 8.4 milioane euro, echivalentul a 41.6 milioane lei fără TVA. Valoarea minimă eligibilă care poate fi solicitată în cadrul proiectului este de 500 mii euro, calculată la cursul euro stabilit în cuprinsul ghidului de finanțare. 

„Venim în sprijinul mediului privat şi, astăzi, am trimis la Monitorul Oficial Ordinul de ministru în care ne propunem să finanţăm cu 220 de milioane de euro, respectiv un miliard de lei, un număr aproximativ 26 de fabrici de reciclare pe care urmează să le finanţăm într-un procent care poate ajunge la 75%. Aşadar, 25% capital al beneficiarului şi 75% finanţare pe care o va acorda Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, bani din PNRR. Pentru a fi completă această Horă a reciclării despre care discutăm, mai avem nevoie de încă un lucru, şi anume de aceste fabrici care vor trebui să gestioneze cele opt miliarde de ambalaje pe care ne propunem să le strângem în fiecare an”, a subliniat ministrul Mircea Fechet.

Demnitarul a punctat că România produce extrem de multe deșeuri municipale, peste 6 milioane de tone ajungând în fiecare an la gropile de gunoi.

Un alt lucru negativ se referă la cifrele ruşinoase la colectare separată şi reciclare deşeuri, pentru că astăzi România reuşeşte ca 12-13% din cantitatea de deşeuri să o trimită în fabricile de reciclare. Alt lucru la care mă voi referi este legat de gunoiul trimis la groapă. Peste 80% din ceea ce producem ajunge în gropile de gunoi, faţă de 20 şi ceva la sută, media Uniunii Europene. Iar aceste chestiuni la care m-am referit mai devreme pot fi remediate în parte, e adevărat, şi folosindu-ne de Sistemul Garanţie-Returnare, pentru că SGR-ul îşi propune anul acesta să atingă o performanţă de 65%, iar începând cu al treilea an de funcţionare, ţinta pe care am propus-o prin lege este de peste 90%, ţintă dovedită a fi fezabilă de performanţele altor sisteme de garanţie-returnare din Europa”, a adăugat ministrul mediului, apelor și pădurilor.

Solicitanţi eligibili sunt operatorii economici autorizaţi să desfăşoare cel puţin una dintre activităţile corespunzătoare  acestor coduri CAEN: 3821 – tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase;  3822 – tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase; 3832 – recuperarea materialelor reciclabile sortate; 3831 – demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor; 3811 – colectarea deşeurilor nepericuloase; 3812 – colectarea deşeurilor periculoase.

Cheltuielile eligibile sunt cele legate de realizarea construcţiilor necesare amplasării şi montării utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor achiziţionate, cu dotările aferente – instalaţii electrice, alimentare cu gaze naturale, instalaţii de încălzire, ventilare, climatizare (aferente doar incintei construcţiilor), cheltuieli cu achiziţia şi montajul utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor necesare îndeplinirii obiectivelor proiectului (vehiculele specializate necesare activităților din cadrul proiectului, achiziţionate în cadrul acestei măsuri, vor fi echipate cu cea mai bună tehnologie disponibilă din punctul de vedere al respectării mediului), cheltuieli cu achiziţionarea activelor necorporale.

2 COMENTARII

  1. […] Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a participat ieri, alături de președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Adrian Neculaescu, la evenimentul de lansare a ghidului de finanțare al programului „Fabrici de reciclare”, care a avut loc la fabrica Green Glass din Popești-Leordeni, județul Ilfov.  La eveniment au participat și Gemma Web, CEO Returo, Constantin […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here