Acasă Politic Iepurași electorali

Iepurași electorali

DISTRIBUIȚI

Antuanela ROȘIORU

Cu excepția câtorva intenții explicit declarate de a candida, nu prea știm exact cine va intra în competiția electorală pentru primării și consilii locale. Principalele partide care se poziționează în această perioadă pentru a lua startul în campania electorală par a fi într-o tatonare reciprocă. Asta pentru că prin strategiile electorale vor să-și apere candidații de eventualele atacuri venite dinspre adversari. Nu este neapărat un lucru greșit, numai că până la alegerile locale nu mai este foarte ult timp, iar necunoscând candidații și viziunile lor pentru dezvoltarea comunităților pe care vor să le conducă alegătorii ar putea fi, din nou, păcăliți, să-i voteze pe cei care ridică vocea cel mai mult.

Probabil, în perioada imediat următoare vom asista la discuții și confruntări între armatele de iepurași politici, pentru ca pe ultimă sută de metri a pre-campaniei să aflăm adevărații candidați. Vă mai amintiți de strategia lui Traian Băsescu tunci când și-a anunțat cadidatura la Președinția României? Dar de prima campanie electorală a lui Klaus Iohannis? Au avut exact acest tipar!

Din acest motiv nu m-aș grăbi să analizez numele deja puse pe agenda publică, ci mai degrabă m-aș uita la ceea ce au reușit să facă sau nu partidele prin reprezentanții de până acum în administrația locală pentru dezvoltarea comunităților.

Pentru că, dacă până acum un primar, reprezentând o formațiune politică și viziunea acestuia despre binele unei comunități nu a reușit să miște nimic în jurul său, este greu de presupus că, urmând aceeași viziune, s-ar putea obține alte rezultate. Este adevărat contează și calitatea candidatului propus, nu doar viziunea partidului, dar în aceste cazuri, indiferent de formațiunea pe care o reprezintă, oamenii au clădit ceva în jurul lor. Iar acest lucru se vede…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here