Acasă Interne MAI: Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major

MAI: Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major

DISTRIBUIȚI

Angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie, în această perioadă, pentru a se asigura că, Sfintele Sărbători Pascale le vom petrece în liniște și siguranță, alături de cei dragi!

Având în vedere minivacanța prilejuită de Sărbătorile de Paști, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus tuturor structurilor să își adapteze misiunile curente și să ia măsuri suplimentare pentru ca cetățenii, indiferent de modul și locul unde vor petrece aceste zile, să fie în siguranță, respectiv să primească sprijin calificat și prompt în caz de nevoie.

Astfel, personalul operativ al MAI a intervenit la 4.406 evenimente, 2.936 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.470 circumscrise situațiilor de urgență.

 Traficul la frontiere

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane, care au intrat în țara noastră, dintre care 7.359 de cetățeni ucraineni.

Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre și dinspre state din spațiul Schengen, sens în care nu există o evidență a acestor pasageri.

 Verificări cu aplicația eDAC

În ultimele 24 de ore, în aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări, fiind returnate 16 alerte, dintre care 2 referitoare la persoane dispărute, 2 la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 3 referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

 Siguranța rutieră

În acțiunile desfășurate, polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol pentru cetățeni, existând riscul ca aceștia să producă accidente grave. Exemple: 73 de permise au fost suspendate pentru conducerea sub influența alcoolului și 14 pentru conducerea sub influența drogurilor sau substanțelor interzise. De asemenea, au fost retrase 247 de certificate de înmatriculare.

Ordine și siguranța publică

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 857 de posibile infracțiuni, iar echipajele de ordine publică au prins în flagrant 196 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 208 fapte penale.

S-au dispus măsuri preventive pentru 14 persoane și au fost depistate 19 persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 7.294 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,7 milioane de lei.

 Situații de urgență

Pompierii au efectuat 41 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 4 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, fiind dispuse măsurile necesare pentru remedierea disfuncționalităților care reprezintă un pericol pentru cetățeni.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 78 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 3 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 16 persoane.

Imigrări și situația cetățenilor din Ucraina

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.464 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

 Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 160.264 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 27 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

 La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 28,8 %.

1 COMENTARIU

  1. […] Angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie, în această perioadă, pentru a se asigura că, Sfintele Sărbători Pascale le vom petrece în liniște și siguranță, alături de cei dragi! Având în vedere minivacanța prilejuită de Sărbătorile de Paști, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus tuturor structurilor să își adapteze misiunile curente și să ia […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here