Acasă Info Local POLITIA BUFTEA INFORMEAZA

POLITIA BUFTEA INFORMEAZA

DISTRIBUIȚI

Activități pentru prevenirea furturilor de și din auto

Polițiștii din Buftea au desfășurat activități preventive pe drumurile publice din localitate, pentru prevenirea furturilor de și din autovehicule. Informarea se adresează posesorilor de autoturisme, în vederea creșterii gradului de informare cu privire la aplicarea unor măsuri de siguranță pentru mașini. Polițiștii au purtat discuții cu deținătorii de autoturisme și le-au prezentat acestora cele mai frecvente moduri de operare întâlnite la săvârșirea infracțiunilor de furturi de și din autovehicule.

Peste 700 de cetățenii au primit recomandări pentru a evita să devină victime ale acestor infracțiuni.

Dintre recomandările oferite, amintim:

Modurile de operare folosite de infractori:

– Sustragerea de bunuri din autoturisme lăsate neasigurate sau cu geamurile deschise;

– Forţarea mecanică a încuietorilor;

– Spargerea geamurilor autoturismului;

– Utilizarea de dispozitive electronice care acţionează asupra sistemelor de închidere centralizată a autoturismului;

– Deschiderea portierelor maşinii în timp ce staţionează la semafor sau la trecerea de pietoni şi sustragerea bunurilor de pe scaunul din dreapta sau de pe bancheta din spate.

Pentru protecţia autoturismului dumneavoastră, poliţiştii recomandă:

– Asiguraţi autoturismul, chiar dacă lipsiţi doar câteva minute şi, în niciun caz, nu lăsaţi cheile în contact;

– Asiguraţi-vă că portierele s-au închis atunci când părăsiţi maşina şi acţionaţi închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o;

– Evitaţi să parcaţi autoturismul în locuri izolate;

– Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, bunuri care pot atrage atenţia: borsete, genţi, telefoane mobile, sisteme GPS, chiar dacă lipsiţi pentru scurt timp;

– Evitaţi să lăsaţi autoturismul nesupravegheat cu geamurile deschise;

– Pe perioada deplasării cu autoturismul, acţionaţi sistemul de blocare a uşilor, pentru a evita să fiţi deposedaţi de diferite bunuri în timp ce staţionaţi la semafor, treceri de pietoni etc;

-Montaţi un sistem de alarmă sau antifurt, apelând la o firmă specializată; Apelaţi la un serviciu de marcare (sablare, inscripţionare) a oglinzilor sau barelor de protecţie;

– Nu vă adresaţi, pentru eventuale reparaţii, atelierelor neautorizate sau meşterilor ocazionali. Vă pot fi sustrase diferite componente care funcţionau foarte bine sau pot fi făcute mulaje după chei.

De asemenea, poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu achiziţioneze componente auto de la persoane care nu pot oferi un document financiar şi o garanţie pentru produsul respectiv.

Acestea activități continuă și în această săptămână, împreuna cu polițiștii din Otopeni, pe Drumul Național 1 și pe raza orașului Otopeni.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

10 + twelve =