Acasă Social Producătorii de medicamente: Nu cumpărați medicamente pe fondul panicii. Există suficiente stocuri...

Producătorii de medicamente: Nu cumpărați medicamente pe fondul panicii. Există suficiente stocuri de ibuprofen, paracetamol, antivirale şi antibiotice

DISTRIBUIȚI

Aproximativ 20 de producători locali şi internaţionali de medicamente au precizat, marţi, la întâlnirea cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, că există suficiente stocuri de medicamente care conţin ibuprofen, paracetamol, antivirale şi antibiotice, inclusiv variantele pediatrice şi toţi fabricanţii de medicamente au crescut producţia acestor preparate încă de anul trecut pentru a face faţă cererii.

PRIMER – Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România a transmis, într-un comunicat, că a avut o discuţie cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale pe marginea discontinuităţilor medicamentelor care conţin ibuprofen, paracetamol, antivirale (oseltamivir) şi antibiotice (amoxicilină + acid clavulanic).

”Au fost prezenţi aproximativ 20 de producătorii locali şi internaţionali de medicamente care au confirmat cu cifre concrete că există suficiente stocuri din aceste preparate, inclusiv din variantele pediatrice. De asemenea, s-a explicat faptul că toţi fabricanţii de medicamente au crescut producţia acestor preparate încă de anul trecut tocmai pentru a face mai bine faţa cererii”, menţionează sursa citată.

PRIMER precizează că, în noiembrie şi decembrie, consumul lunar de soluţii pediatrice de ibuprofen a fost de circa 550.000 de cutii, cel de soluţii pediatrice de paracetamol – 300.000 cutii, iar cel de paracetamol tablete – aproximativ 1,2 milioane de cutii, în creştere cu circa 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021.

”Capacitatea lunară însumată de desfacere a producătorilor locali şi internaţionali de medicamente este de peste 600.000 de cutii de soluţie pediatrică de ibuprofen, peste 500.000 de cutii soluţie pediatrică de paracetamol şi de peste 2 milioane cutii paracetamol tablete, o capacitate aşadar suficientă pentru acoperirea nevoilor din sezon”, mai arată sursa citată.

Conform PRIMER, la întâlnire a fost subliniată nevoia de comunicare corectă în ceea ce priveşte existenţa foarte multor mărci care conţin aceste substanţe şi recomandarea ca, atunci când o marcă de medicament nu se găseşte într-o farmacie, să se accepte cu încredere sfatul farmacistului pentru un înlocuitor.

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România mai arată că ”în industria farmaceutică nu există standarde diferite, toate medicamentele, indiferent de denumirea comercială, conţin aceeaşi substanţă activă cu eficienţa, calitate şi siguranţă dovedite”.

De asemenea, PRIMER transmite că este necesară evitarea achiziţionării şi stocării din panică a acestor produse, fapt care ar putea conduce la discontinuităţi reale.

”Există stocuri suficiente în aşa fel încât nu este necesară achiziţia şi utilizarea decât în caz de nevoie şi, desigur, doar la sfatul medicului, obligatoriu în cazul antiviralelor şi antibioticelor”, mai precizează patronatul.

Aceste întâlniri vor continua, săptămânal dacă este nevoie, pentru a avea în permanenţă o imagine asupra stocurilor de medicamente şi a cantităţilor suplimentare care trebuie să fie fabricate, mai transmite PRIMER.

Ministrul a precizat că la întâlnirea cu producătorii de medicamente nu s-a discutat despre preţurile medicamentelor, menţionând că discuţiile pe această temă au început luni şi vor fi propuse mai multe măsuri Guvernului în perioada următoare.

„Astăzi nu am vorbit despre preţul medicamentelor. Am început să discutăm ieri (luni – n.n.) despre această problemă şi sunt lucruri de bun simţ, pentru că sunt şi producătorii de medicamente şi, spuneam mai devreme, numeroasele fabrici de medicamente din România la care costurile de producţie au crescut odată cu creşterea preţurilor la utilităţi şi la materiile prime. Sunt mai multe lucruri pe care le vom propune în perioada următoare şi, cu siguranţă, unele dintre ele vor fi sprijinite şi la nivelul Guvernului, pentru că, în mod evident, adaptarea la rata inflaţiei, care a fost aplicată pe categorii de bunuri şi servicii, de ea trebuie să beneficieze şi producătorii de medicamente generice din România şi o să vedem alte măsuri legate de politica de preţ”, a mai spus ministrul.

Totodată, ministrul a menţionat că există un grup de lucru privind politica de preţ în România.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here