Acasă Economie PROIECTUL JOBS SE VA DESFĂȘURA ÎN ILFOV ÎNCEPÂND CU ANUL ȘCOLAR VIITOR

PROIECTUL JOBS SE VA DESFĂȘURA ÎN ILFOV ÎNCEPÂND CU ANUL ȘCOLAR VIITOR

DISTRIBUIȚI

JOBS

După ce a fost implementat, la nivel naţional, în 133 de şcoli, cu implicarea a peste 400 de profesori şi pentru 3.600 de elevi, Proiectul JOBS (Job Orientation training for Businesses and Schools/Orientare profesională – Instruire în întreprinderi şi şcoli) va fi prezentat reprezentanţilor mediului educaţiei şi al pieţei muncii din Bucureşti şi Ilfov.

În acest sens, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNIDPT), Universitatea din Bucureşti şi echipa de management a proiectului au organizat marţi, 15 decembrie, la Şcoala Superioară Comercială ”Nicolae Kreţulescu” din Capitală, o sesiune de informare privind implementarea acestui proiect. Prezentarea a avut ca public-ţintă reprezentanţii inspectoratelor şcolare, unităţilor de învăţământ, Caselor Corpului Didactic şi ai Comitetelor Locale de dezvoltare a parteneriatului social în formarea profesională din Bucureşti şi Ilfov. Cu această ocazie, proiectul a fost promovat în vederea organizării ulterioare a selecţiei unităţilor de învăţământ care vor participa în anul şcolar 2016 – 2017.

Proiectul JOBS se va desfăşura în Bucureşti şi judeţul Ilfov, începând cu anul şcolar 2016 – 2017, fiind iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice împreună cu Institutul pentru Proiecte Internaţionale în Educaţie (IPE) din cadrul Universităţii Pedagogice din Zurich (PHZH) şi dezvoltat cu sprijinul CNDIPT şi al Universităţii din Bucureşti. Finanţarea este asigurată prin Programul de cooperare româno-elveţian şi cofinanţat de Guvernul României prin Ministerul Educaţiei.

Obiectivul JOBS este pregătirea elevilor din ultimii ani de gimnaziu şi din primii ani de învăţământ tehnic şi profesional pentru alegerea viitoarei profesii sau orientarea către studii academice. JOBS este unul dintre cele mai importante proiecte educaţionale care vizează orientarea profesională şi în carieră a tinerilor şi îşi propune să genereze o schimbare esenţială în învăţământul românesc prin metoda de predare – învăţare bazată pe sarcini şi prin implicarea activă a elevilor, profesorilor şi a mediului de afaceri pentru cunoaşterea reală a mediului economic actual şi pentru a crea experienţe necesare de învăţare pentru tineri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four − 4 =