Acasă Info Local PSD se pierde cu Firea

PSD se pierde cu Firea

DISTRIBUIȚI

 

* Şefa PSD Ilfov nu ştie pe ce picior să joace

* Supărată pe Petrache, senatoarea vrea să rupă USL

Gabriela Firea Pandele nu știe pe ce picior să danseze
Gabriela Firea Pandele nu știe pe ce picior să joace

 – Preşedintele PSD Ilfov, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, este de părere că USL ar trebui să se rupă în luna martie (nu acum, pentru că mai e nevoie de liberali), pentru că în aprilie începe campania pentru alegerile europarlamentare.  “Cel mai bine ar fi în luna martie. În aprilie începe campania pentru europarlamentare și avem nevoie de o situație clară. Să știu pe picior joc, ca să zic așa”, a spus Firea, la începutul anului. Senatoarea a mai spus că în ședințele de partid au fost colegi care au propus ruperea USL. “Eu personal am spus că votez Crin Antonescu la Preşedinţie pentru că îl respect, îl apreciez, îl stimez, l-am avut invitat la zeci de emisiuni, știu că este un om inteligent, este un om respectabil, un candidat redutabil. Dar acum, de exemplu, vorbesc despre organizația mea de la Ilfov, PSD Ilfov, ca președinte. Colegii mei nu au aceleași sentimente”. Vicepreșdintele PSD la nivel naţional a mai spus că liberalii au încălcat protocolul USL. “Liberalii, din prima zi au încălcat protocolul USL. Nu știu ce e atât de greu să respecte un protocol, dar pun în pericol întregul proiect al USL pentru aceste orgolii locale. USL-ul a fost pus în pericol de niște orgolii punctuale, provinciale, dacă vreți”, a mai arătat Firea, soţia primarului oraşului Voluntari.

În penultima ședință a Consiliului Județean Ilfov de anul trecut, PSD a pierdut controlul votului, rămânând fără cei doi vicepreședinți pe care îi impusese cu sprijinul consilierilor județeni ai PDL în vară. Asta pentru că fostul lider al PDL Ilfov, Cristache Rădulescu, împrietenit peste noapte cu soţii Firea – Pandele şi pus în fruntea aleşilor locali ai PSD Ilfov, şi-a amintit că este, de fapt, un mai bun prieten cu Marian Petrache, fost coleg la ApR şi la Alianţa D.A. După ce a fost dat afară din PSD, Rădulescu l-a impus pe Ştefan Rădulescu, nepotul său de la PDL, în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

Surse din administrația locală susțin că între senatoarea socialistă și președintele liberal al Consiliului Judeţean au existat mai multe ”lovituri pe înfundate”, schimburi de replici în spatele ușilor închise prin care cei doi au încercat să regleze raportul de putere în județ, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele rămânând uneori fără replica în fața lui Marian Petrache.

Petrache: „Dacă doamna Firea înţelege să lucrăm pentru proiectele Ilfovului este partenera mea”

Liderul PNL Ilfov şi preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, principalul duşman politic al cuplului Pandele – Firea, a declarat că USL nu are decât să se rupă „dacă aşa vrea doamna Firea”. Vicepreşedintele PNL şi preşedinte al CJ Ilfov Marian Petrache a declarat că dacă PSD vrea să rupă USL nu are decât să facă acest lucru, dar a adăugat că, din punctul său de vedere, Uniunea trebuie să reziste. „Păi dacă vor neapărat să rupă USL, foarte bine, să-l rupă, pică Guvernul, se face altă majoritate în Parlament. Poporul a ales USL, nu l-a ales nici pe Crin, nici pe Ponta, a ales USL, da? Nici PSD, nici PNL! Dacă nu mai vor cei de la PSD, dacă ei consideră că s-a încheiat misiunea pe care am asumat-o împreună, să-şi dea demisia Guvernul şi gata”, a declarat Marian Petrache. „Dacă doamna Firea înţelege să lucrăm pentru proiectele Ilfovului este partenera mea. Eu nu am nicio miză”.

Ioan Nastea, preşedintele PDL Ilfov: „Cât timp oamenii PSD au fost în funcție, a fost bine. Când au fost îndepărtați de la borcanul cu miere, nu mai e bine”

Cearta dintre PSD și PNL declanșată la începutul acestui an demonstrează încă o dată că partidele de la guvernare nu urmăresc decât conectarea la resursele financiare ale țării, declară preşedintele PDL Ilfov, Ioan Nastea. „Reproșurile adresate de socialiști colegilor liberali din Consiliul Județean Ilfov ar trebui făcute în primul rând d-lui Cristache Rădulescu, cel cu sprijinul căruia au făcut jocurile la începutul mandatului, care atât timp cât a fost liderul aleșilor locali ai PSD a reușit să impună oamenii care le-au fost utili în atingerea propriilor scopuri. Acum, când dl. Rădulescu a fost exlus din PSD, oamenii pe care acesta îi controlează în interiorul C.J. Ilfov au trecut, cu arme și bagaje, acolo unde li s-a cerut. Trecerea de la un partid la altul a d-lui Rădulescu arată cât de vertical este. După ce a trădat PDL, a slujit PSD-ul (ajuntând-o pe d-na Firea să ajungă senator), fiind recompensat pentru serviciile sale fără să aibă vreo funcție publică, iar acum a trecut în barca PNL, totul, probabil, din interese financiare proprii. În ceea ce privește contribuția PDL la aceste migrații politice din CJ Ilfov, ea nu există. PDL a ridicat sprijinul politic și a început, încă din vară, demersurile pentru excluderea consilierilor acuzați astăzi că s-au înfrățit cu PNL, exact din cauza lipsei de verticalitate și localitate. În tot acest scandal, pentru accesul la banii publici, un lucru este cert: cât timp oamenii PSD au fost în funcție, a fost bine. Astăzi, când au fost îndepărtați de la borcanul cu miere, nu mai e bine”, a precizat Nastea.   Având în vedere că nu a dat curs demersurilor noastre de a-i îndepărta din funcțiile publice pe consilierii trădători, PDL Ilfov va depune plângere penală împotriva președintelui C.J. Ilfov.

Deputatul Ştefan Burlacu, liderul PPDD Ilfov: Doar Antonescu poate aplana conflictul

Deputatul Ştefan Burlacu, liderul PPDD Ilfov, este de părere că relaţia dintre PSD şi PNL nu o să meargă la nivelul judeţului Ilfov şi că soluţia poate veni doar de la centru. „Doar Crin Antonescu poate aplana conflictul pentru că Marian Petrache nu a jucat corect şi o va ţine pe a lui. E un război între cele două partide, iar noi, cei de la PPDD, nu dorim decât să apărăm interesele ilfovenilor”, a declarat pentru Viitorul Ilfovean, Burlacu.

După cum se cunoaşte, în majoritatea existentă acum în Consiliul Judeţean Ilfov există şi doi consilieri care au fost la PPDD.

Cristian Diaconescu, consilier prezidenţial: USL nu se va rupe!

 În ciuda faptului că PSD și PNL au început să se certe din a doua zi a noului an, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a declarat că în opinia sa USL nu se va rupe. „Ce contează? Ziua alegerilor! În ziua alegerilor ai nevoie de resursă. Vor fi împreună şi la prezidenţiale, cu chiu cu vai, cu ură, cu ce vreţi dumneavoastră, dar vor fi absolut împreună, nicio grijă”, a declarat Diaconescu. Consilierul prezidențial, fost, până în 2010 membru al PSD, a precizat că inclusiv baronii PSD îl vor susţine pe Crin Antonescu la prezidenţiale.”Orice candidat din afară rupe USL-ul. Oricine altcineva confuzionează structurile. Acum s-a creat o anumită inerţie, dacă aduci rapid o altă variantă îţi creezi probleme în interesul sistemului”, a explicat el.

Hai cu Congresul!

Vicepreședintele PNL Florin Țurcanu a spus că este necesară organizarea unui Congres extraordinar al USL pentru a se decide și parafa din nou candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. „Trebuie să clarificăm lucrurile. Dacă rămânem la guvernare și în USL, trebuie să facem un congres comun PSD, PNL, PC, UNPR, și mai validăm sau nu candidatura lui Crin Antonescu. Dacă nu rămânem în USL, ne apucăm de treabă singuri, ne încărcăm bateriile și vedem cât putem obține singuri. Ca să rămâi la guvernare, trebuie să ai un congres care să valideze obiectivele USL și candidatul la prezidențiale”, a afirmat Turcanu. Reacția vicepreședintelui PNL vine după ce mai multe organizații locale ale PSD au anunțat că nu mai susțin candidatura președintelui liberal din partea USL la Președinție. Şeful său de partid, Crin Antonescu, nici nu vrea să audă de o asemenea propunere.

PSD: Antonescu e prezidenţiabilul USL

PSD, prin vocea lui Cătălin Ivan, le-a transmis liberalilor că „nu există congres USL”. „E ca şi cum noi, cei din PSD, am cere congres la PNL. Nu există congres USL, există congresele partidelor care compun Uniunea”, a explicat Ivan, în calitate de purtător de cuvânt al PSD. Ivan pune aceste contre pe seama rivalităţilor pe plan local dintre PSD şi PNL. „Probleme locale în USL au fost şi vor fi atât timp cât există această Uniune. Aceste tensiuni vor fi rezolvate în cadrul Uniunii. Nu are sens legarea acestor tensiuni locale din ţară cu alegerile prezidenţiale. Candidatura lui Crin Antonescu a fost asumată în USL şi va fi dusă la îndeplinire”, a declarat Ivan.

Cozmin Guşă, analist politic: Poate apărea o UNPR pe „dreapta”

Destramarea USL-ului este un proces încheiat, mai trebuie doar să fie oficializat evenimentul, susține Cozmin Guşă, în calitate de analist politic: ”Ruperea USL a devenit deja secretul lui Polichinelle. Doar dacă nu gândim normal politic. E un eveniment întâmplat de facto şi probabil că pentru procedura de jure se mai aşteaptă puţin, din interese diferite. PSD, cu reflexele partidului-stat care doreşte în propria ogradă nu doar puterea parlamentară, Guvernul, ci şi servicii secrete, justiţie, încearcă să-i timoreze pe liberali şi pe Crin Antonescu astfel încât aceştia să renunţe la putere”. Tot Guşă spune însă că ruperea USL ar putea fi urmată de apariţia unui grupări gen UNPR pe partea dreaptă a eşicherului politic, grupare formată din parlamentari şi miniştri liberali care refuză să părăsească rândurile puterii: ”Eu cred că oportunismul din politică, precum şi interesele de afaceri ale unor grupuri care stau în spatele miniştrilor PNL îi vor face pe unii dintre ei să facă o grupare responsabilă pentru soarta ţăarii, ca UNPR în timpul guvernării Boc. Posibil să avem o altă grupare pe partea de centru-dreapta care completează peisajul cu UNPR-ul pe partea stângă”.

Concluzia trasă de Cozmin Guşă: 2014 va fi ”cel mai urât an electoral pe care l-am avut” şi aceasta din două motive. Unu: nu s-a detaşat un favorit real pentru Președinţie, niciun candidat nu a reuşit să-şi câştige suportul popular necesar. Doi: la conducerile partidelor se află echipe slabe, oameni ”de o calitate mult sub medie, mult sub ceea ce ar avea nevoie România în acest moment”.

Protocolul de colaborare USL este pe cale să se rupă în ma multe judeţe, unde PSD şi PNL şi-au format deja alte majorităţi, în afara Uniunii Social-Liberale. Dacă liberalii au preferat alianţele cu PDL, PSD s-a orientat spre PPDD.

Victor Ponta: Până la finele lui ianuarie clarificăm totul

Liderul PSD, Victor Ponta, co-preşedinte al USL, a declarat că a discutat deja cu Crin Antonescu şi că până la finele lunii ianuarie vor fi tranşate toate conflictele din teritoriu. Este de greu de crezut însă că la Ilfov, aşa cum sunt cunoscute orgoliile, lucrurile vor fi simplu de aşezat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here