Acasă Interne Revoluție organizatorică în Ministerul de Interne

Revoluție organizatorică în Ministerul de Interne

DISTRIBUIȚI

Procurorul șef al DIICOT, Oliver Felix Bănilă, îi cere ministrului de Interne, Carmen Dan, să accepte declanșarea unei adevărate revoluții organizatorice în cadrul MAI, prin comasarea Direcției Generale Anticorupție și a Direcției de Combatere a Criminalității Organizate într-o nouă structură. Potrivit Național.ro, este vorba de înființarea unei noi Direcții Generale de Combatere a Criminalității Organizate și a Corupției, care să fie ”partener strategic” al DIICOT, urmând să-i asigure astfel  ”materia primă” de politiști judiciari.

De asemenea, susține sursa citată, adresa se încheie prin alte câteva argumente aduse în discuție de procurorul șef al DIICOT, cum ar fi că ”Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate și a Corupției din cadrul  Ministerului Afacerilor Interne ar reuni competența materială a celor două structuri existente, asigurând planificarea și executarea unitară a activităților/acțiunilor specifice. Astfel, DIICOT ar avea în cadrul MAI un partener solid, cu o bună acoperire teritorială, dotări logistice superioare și o resursă umană calificată”. Foto: Antena 3

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

12 − 11 =