Acasă Editorial ROMÂNIA LA O (ALTĂ) RĂSCRUCE

ROMÂNIA LA O (ALTĂ) RĂSCRUCE

DISTRIBUIȚI

 mana_care_scrieVASILE BOLBOJA

În rândurile noastre, folosim adesea vocabula  “neocapitalism”. Să ne justificăm: România a început să facă un capitalism, la început incipient, cam de pe la 1848 şi a continuat până înspre anii 1947 – 1948. Acum ”construim” un nou capitalism. Şi încă un argument pentru folosirea acestei vocabule: noul nostru capitalism se deosebeşte, fundamental, de cel vechi. Şi, Doamne, cât de greu ne este nouă, românilor, să înţelegem aceste schimbări fundamentale care au urmat, fatalmente, celui socialist! Un sistem care a marcat şi marchează considerabil conştiinţele şi amintirile noastre. Noi, în publicaţia noastră, nu ne propunem să susţinem ”lecţii de economie politică”, dar România este într-o profundă confuzie. Paradoxal, este cea mai mare de la “evenimentele din 1989”, deşi între timp trebuia, cum spunem noi, ilfovenii, “să ne luminăm la cap”. O confuzie bine întreţinută de politicieni /  afacerişti / capitalişti / mondialişti  interesaţi în menţinerea şi susţinerea acestei stări de lucruri. Evident în interesul lor. Au apărut noii capitalişti, cerinţă unanimă în urma celor “întâmplate… în 1989”. Şi este cinstit să recunoaştem: Ne săturasem de socialism şi doream să mergem pe drumul cel…vechi (capitalist) condimentat cu…. condimente occidental-contemporane. Cu ce capital material au plecat noii noştri capitalişti  la drum ? Evident cu cel moştenit de la “socialişti”. Cum se putea intra în posesia lui ? Mijloacele legale erau puţine şi eram sub imperiul lui “noi nu ne vindem ţara”. Şi atunci s-a născut o incredibilă, oportunistă şi eficace “structură / mecanism” (mai mult sau mai puţin ascunsă) de spoliere / acaparare a acelor uriaşe bogăţii moştenite de la atât de blamatul stat socialist. Şi aşa ne-am procopsit cu noii noştri neocapitalişti. Folosim expresii prezidenţiale de dublă provenienţă: “capitalişti de cumetrie” şi “baroni locali”. Pe la sfârşitul secolului XIX, I. L. Caragiale le spunea “faliţii noştri”. Expresie cu miez, adică erau nişte “prăpădiţi / faliţi” în competiţie cu cei occidentali. În fine, au apărut şi noii noştri capitalişti locali dar şi de “import”. Care au aplicat “regulile de aur” ale economiei capitaliste: câştiguri mari, îmbogăţiri rapide. Şi nimic altceva. Şocul a fost puternic. Milioane de români au rămas, în această “schemă”, fără locuri de muncă. Şi atunci a început marea dezorientare cu o întrebare de sorginte istorică: “ce vrem noi, românii”?

Continuăm cu o scenetă prezentată la tânăra, pe atunci, televiziune română (prin anii 1963 – 1964, pe vremea renumitului actor Mircea Crişan). Un tânăr se prezintă la căpătâiul bunicului său, aflat pe patul de moarte. Bunicul îi dă nepotului iubit, ultimul lui sfat: “Nepoate, să nu te însori cu brunete, în niciun caz cu blonde sau cumva cu şatene”. Nepotul, nedueirit, l-a întrebat: “Dar cu de care, bunicule ?” Între timp bunicul a murit… Ne permitem să spunem, şi suntem în cunoştinţă de cauză, că poporul român se află în situaţia nepotului din sceneta prezentată mai sus. Concret: unii vor proprietate socialistă care să asigure locuri de muncă, bineînţeles, fără socialişti. Alţii vor protecţie socială înaltă, evident, fără social-democraţi. (cu sau  fără “faţă umană”). Şi, în fine, ultima categorie cât se poate de actuală: vor capitalism, se subînţelege, fără capitalişti (sau poate dacă există şi aici unii “cu faţă umană”!). Adică fără aceia care au folosit metodele binecunoscute ale capitalismului: spolierea celor mulţi, eventual a statului, practicată cu succes şi în Occident. La noi, până în anul 1990, ”cei mulţi” au însermnat statul. Astfel avem şi noi, în fine, “capitaliştii nostri”! Românii (mai) realişti se întreabă, în contextul integrării în Uniunea Europeană, aveam altă cale?  În celelalte ţări, marii capitalişti au apărut “din muncă cinstită” ? Noi, cei care semnăm şi publicăm aceste rânduri nu suntem, nici vorbă, adepţii acestor metode de a crea imperii economic-financiar-bancar-dominatoare. Dar suntem conştienţi că aceasta este calea aleasă de lumea contemporană. Şi noi, românii, a trebuit să urmăm acest drum…  “predestinat”. Indiferent de părerile, opţiunile,  dorinţele noastre.

Încheiem rândurile noastre (sincere şi directe) cu unul dintre postulatele emise de marele filosof iluminist francez, Jean Jacgues Rousseau (1712 -1778), încă din secolul 18, “secolul luminilor”: “Orice mare avere este imorală”! Este exact ceea ce se întâmplă în România de azi. Adică: “Nimic nou sub soare”… –

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

two × one =