Acasă Economie Șansa unui viitor mai sănătos pentru tânăra generație

Șansa unui viitor mai sănătos pentru tânăra generație

DISTRIBUIȚI

fumat intrezis

42.000 de români mor anual din cauza fumatului

Proiectul de lege pentru interzicerea fumatului în spațiile publice închise a fost adoptat, la 15 decembrie, de Camera Deputaților, for decizional, cu 164 de voturi pentru, 20 împotrivă și 26 de abțineri. Legea intră în vigoare la 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Forma votată astăzi este cea care a obținut raport favorabil din partea Comisiei de Sănătate.

Deputatul Aurelia Cristea: ”Este un răspuns pe care l-am dat, în sfârșit, unui strigăt de ajutor și de responsabilitate pe care tânăra generație ni-l adresează, de foarte mult timp, nouă, politicienilor: să îi oferim șansa unui trai sănătos, într-un mediu curat, neviciat! Este ocazia noastră de a le oferi lor, tinerilor, copiilor, bebelușilor, celor care nu se pot apăra, un viitor mai bun! Pentru că aceasta este menirea noastră. Tocmai am adoptat o lege prin care putem spune că încercăm să  prevenim moartea a 70 de români în fiecare zi”.

Deputatul PSD Aurelia Cristea este inițiatorul modificărilor la proiectul de lege care duce la interzicerea fumatului în toate spațiile publice închise, în locurile de joacă pentru copii – indiferent dacă este închis sau în aer liber, în spaţiile închise de la locul de muncă, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat și private.

Există prevăzute doar două excepții: penitenciarele de maximă siguranță și aeroporturile internaționale – în zona de tranzit, unde pot fi amenajate spații speciale pentru fumat. Sancțiunile pentru nerespectarea legii sunt mari: de la 100 de lei la 500 de lei pentru persoane fizice și de la 5.000 până la 15.000 de lei pentru persoanele juridice.

“Această lege există pentru că au crezut foarte mulți oameni în ea: tineri, bătrâni, studenți, profesori, medici, parlamentari, proprietari de HoReCa, vedete, profesioniști, ONG-iști, neONG-iști, etc. Le mulțumesc tuturor, și în mod special Coaliției România Respiră, membrilor, susținătorilor și prietenilor ei!”, a completat Aurelia Cristea.

Date, studii, reglementări internaționale care au condus la necesitatea adoptării acestei legi:â

Aproape 80% din cetățenii acestei țări își doresc această reglementare (studii independente diverse, inclusiv ale canalelor media).

Peste 70% din copiii acestei țări au spus că își doresc această reglementare (studiu al Ministerului Sănătății, prezentat în octombrie 2015).

Mor anual, conform datelor Ministerului Sănătății, peste 42.000 de români din cauza acestui consum, în timp ce alți peste 5.000 mor din cauza fumatului pasiv.

Aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer pulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie, peste 4 milioane de români au risc crescut de cancer pulmonar, iar peste 10.000 MOR anual din această cauză.

Recomandarea Consiliului European din 30 Noiembrie 2009 face apel la statele membre ale Uniunii Europene să creeze medii fără fum de tutun, cu accent pe locurile de muncă închise, spațiile publice închise, mijloace de transport în comun și cu accent deosebit pe toate măsurile care sunt menite să protejeze copiii și adolescenții pe tot lanțul de potențial acces la produse din tutun, de la comercializare la expunere. Aceste recomandări sunt în conformitate și cu prevederile Convenției Cadru privind Controlul Tutunului, semnată în anul 2003, la care şi România a aderat.

Suntem printre ultimele ţări din Europa şi din regiune care NU au luat nici o măsură în acest sens. 25 din cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene s-au conformat şi au inclus în legislaţie măsuri pentru crearea de medii fără fum de tutun. Printre acestea, şi vecinele noastre Ungaria, Bulgaria, Polonia, dar şi Turcia, Albania, Rep Moldova- nemembre UE.

În ceea ce priveşte ideea falsă conform căreia această lege va avea un efect negativ din punct de vedere economic, aceasta este combătută de cifrele reale, de studiile de impact şi de practica deja aplicată:

Raportul de Analiză Tehnică care a asistat Comisia Europeană – DG SANCO arată că, dimpotrivă, la nivelul Uniunii Europene, implementarea unor politici fără fum de țigară duce la o economie efectivă de 302 milioane de euro pentru lucrătorii nefumatori şi 105 milione de euro pentru lucrătoriii din domeniul industriei ospitaliere, bani care provin din reducerea costurilor medicale și non-medicale. Potrivit aceluiaşi raport, pierderea de profit invocată de industria tutunului ar genera, la nivel european un procent de 0,001% al scăderii locurilor de muncă.

În ceea ce privește industria ospitalieră, cel mai recent studiu din Statete Unite ale Americii pe aceasta temă, făcut în august 2013, a arătat că în 200 de localuri unde această politică a fost implementată, veniturile au rămas constante, sau au crescut.

Mai mult, Raportul de Analiză Tehnică prezentat Comisiei Europene indică un câștig total de 965 milioane de euro la nivelul celor 28 de state membre ale UE în urma aplicării interdicţiei fumatului în spaţiile publice. Această sumă ar putea reieși din reducerea pauzelor de fumat, reducerea costurilor mentenanței și redecorărilor aferente spațiilor unde se fumează sau reducereii pagubelor produse de incendii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here