O parte dintre cititorii noștri se pot întreba: ce ne interesează pe noi, ilfovenii, problemele mondiale? Vom arăta, în continuare că, în condițiile actuale, fiecare locuitor al ”planetei albastre” trebuie să fie interesat de ceea ce se întâmplă în acest spațiu cosmic unde s-a născut, unde locuiește. Să nu trecem peste faptul că România, conform principiului rotației la conducerea ”treburilor europene”, are, pentru șase luni, Președinția Consiliului Uniunii Europene.
Orice observator constată mutațiile importante produse în acest început de mileniu cu rădăcini viguroase în secolul trecut. Este normal doar ne-am integrat în UE și prin aceasta în sistemul economic și politic european și, normal, prin extensie, în cel mondial. Mutațiile, în doar câțeva zeci de ani, sunt spectaculoase. Doar după un secol 20 al ”vitezei”, urmează, logic, un mileniu 3, tot al ”vitezei”.
Prin crearea UE s-au concentrat forțele economice europene vizavi de alte mari forțe mondiale: SUA, China, Japonia, Rusia. Economiile unor noi țări care se înscriu în competiția economică mondială, cum ar fi ”tigrii asiatici”, Brazilia sau Africa de Sud, sunt încă departe de a face concurență eficace celor mari. Se spune că disputele militare directe din Orientul Apropiat și Mijlociu vor fi ultimele cu mijloace tradiționale, moderne. Adică cu armate aflate pe două fronturi distincte, înarmate cu tehnică mai mult sau mai puțin modernă sau ultramodernă: rachete, avioane, tancuri etc. Acum, în restul lumii, se desfășoară un război atipic. În primul rând este unul uman-imigraționist. Multe sute de ani coloniștii europeni au migrat în țările din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii pentru a le ”controla” complex: economic, politic, social și religios. Adică pentru a le coloniza, mai ales în privința bogățiilor acestora atât de atrăgătoare. Acum, cei colonizați vin ei în țările care le-au colonizat, dar în număr sufocant pentru metropole. Aplică un principiu simplu – ”voi ați venit secole peste noi, acum venim și noi peste voi”. Și, în aceste condiții, războiul dintre cei colonizați și metropole continuă. Dar și în sens invers. Nu numai pe cel al Irakului, Afganistanului sau Siriei, ci chiar pe teritoriul țărilor care și-au trimis trupe acolo ”pentru pacificare”. Așa se face că războiul este ciudat pe două fronturi: militar în țările arabe, terorist în țările occidentale, inclusiv, și mai ales, în SUA. Ceea ce a dus la o temeinică reconsiderare a disputelor armate.
Dacă dispute armate directe nu prea mai există trebuie, drept contrapondere și echilibru, să intre în acțiune alte forțe specifice mileniului 3. Adică atât de solicitatele și bine plătitele servicii speciale. În Europa se produce o regrupare a acestora, care deservesc țări cu interese diferite. Este evidentă gruparea dintre Germania, asociată cu Franța și cu Rusia și alte țări europene. Pe de altă parte SUA, Marea Britanie (mai ales după tentativa prelungită de ieșire din Uniunea Europeană) la care aderă și cele evreiești având în vedere relațiile tradiționale dintre Israel și aceste țări din sfera anglo-saxonă. La întrebarea ”de ce parte este România”?, răspunsul nu-l dăm noi. El rezidă aproape concret din manifestările politice interne de la finalul de an 2018 și începutul de an 2019. Grea problemă pentru că fiecare dintre cele două mari grupări mondiale oferă avantaje și dezavantaje. Și totuși, observăm că cele două orientări, cu reflexe în perimetrul politic-românesc sunt, din păcate, divergente. Opțiunea instituției prezidențiale este evidentă. Opțiunea politic-parlamentară este diametral opusă. Rămâne de văzut care dintre ele va avea un efect pozitiv pentru România. Țările mici sunt de decor. Așa a fost și în trecut, așa este și azi. Este o continuitate. Martor pentru această afirmație este chiar istoria. Aceasta consemnează insensibilă evenimente care se înscriu supozițiilor de mai sus. România, deși este a 10-a țară din Europa (a 6-a din UE dacă excludem Marea Britanie) ca întindere și populație, continuă să fie considerată printre cele mici și al cărui cuvânt nu este prea ascultat în Europa, nici chiar integrată. Dar să nu ne plângem, așa a fost întotdeauna. Cei câțiva ”mari ai Europei” nu i-au luat în seamă pe cei mici. Nici în trecut și nici azi. Șansa României integrate în UE de a conduce, pe principul democratic al rotației exercitării conducerii Europei Unite, chiar pe timp limitat, 6 luni, este un argument concret că în condițiile ”noii construcții europene” și cei mijlocii (așa cum este țara noastră) încep să aibă un cuvânt de spus. – VASLE BOLBOJA