Acasă Editorial Somnul economiei naște dictatori

Somnul economiei naște dictatori

DISTRIBUIȚI

Criza Coronavirus a devenit una din cele mai puternice crize mondiale. Dincolo de impactul direct asupra sănătății populației, COVID-19 creează efecte economice, sociale și geopolitice, unele evidente și imediate, altele încă neclare și pe termen lung. Discuțiile actuale se axează aproape exclusiv pe analiza fenomenului epidemiologic și medical

Se discută mult în aceste zile despre noua societate care se naște acum, în zilele izolării și distanțării sociale. Mulți o văd ca pe o societate matură, evoluată, bazată pe empatie și armonie, guvernată în mod deschis, transparent și incluziv. Atât istoria cât și psihologia, însă, contrazic această viziune senină și luminoasă, ducându-ne mai degrabă spre una mult mai sumbră, scrie Dan Andronache, consultant în Psihologie Socială.   

În anii tumultoși ai crizelor financiare adânci au apărut, ȋn mod invariabil, şi crize sociale. Ca orice fenomen la nivel societal, și acesta are explicații simple, plecând din planul psihologic: atunci când sunt atinse valorile de bază ale individului, precum securitatea și supraviețuirea, se instalează o stare emoţională mai puțin conștientizată, regresia.  Ea poate genera la rândul ei agresivitate sau, după caz, depresie. Stările emoționale individuale aglutinate la nivelul marilor colectivități generează o regresie colectivă.

Regresia ca fenomen individual este caracterizată de un comportament decizional ezitant și de preferința individului de a o muta în exteriorul sinelui.  Apar astfel așteptările individului de a fi îngrijit, de a primi validare, atenție, securitate. Alte etape regresive sunt caracterizate de perioade depresive, atunci când atenția parentală lipsește, sau etape agresive, când nevoile primare nu sunt satisfăcute.  Extrapolând aceste caracteristici la nivel colectiv putem înțelege mai ușor de ce regresia pregătește mentalul social pentru conținerea oricărei soluții, sau chiar urmarea orbească, a oricărui individ carismatic, cu talent oratoric și disponibilitate de a servi soluții exacte și ferme (asemenea unui părinte). Putem, deci, înțelege  de ce colectivitățile devin agresive atunci când “părintele”, în cazul acesta autoritatea statală, nu asigură nevoile primare ale colectivităților.

Istoria relativ recentă ne oferă exemple de regresie colectivă, în care societățile au alternat între agresivitate și acceptare a unor lideri cu comportament parental:

Revoluția din 1905, ce avea la bază nemulțumiri de ordin material în toate păturile societății;

Revoluția bolșevică din 1917, apărută pe fondul prăbușirii economice a Imperiului Rus, urmată de instaurarea regimului comunist, un regim eminamente paternal;

Revoluția comunistă din Ungaria din 1918 condusă de Bela Kun, venită pe același fond al sărăciei și șomajului. Revoluția a culminat cu înființarea Republicii Sovietice Ungare. Violența comuniștilor însă atrage oprobiul popular și prin urmare vor fi înlocuiți cu ajutorul armatei române pe 1 august 1919 de un guvern format din foști militari, inclusiv amiralul Horthy. Acestui guvern i-au urmat, până la sfârșitul celui de al doilea război mondial, alte guverne de dreapta, respectiv extremă dreapta numite de Horthy, schimbate pe fondul revoltelor sociale din 1931, cauzate și acestea de sărăcia accentuată de criza economică și de șomajul ajuns la 36%.

Germania a cunoscut revolte în preajma anilor 1918 inițiate de Liga Spartacus, devenită ulterior Partidul Comunist German, iar criza economică a anilor 1930 a adus rata șomajului spre 30%, a accentuat nemulțumirile populației și mai apoi disponibilitatea socială de a vota în proporție covârșitoare un partid de extremă al cărui lider “salvator” va genera prin politicile sale al doilea război mondial. – continuare pe truestoryproject.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

fifteen + 11 =