Acasă Social Zeci de oameni, la porțile spitalelor. Listele de așteptare pentru internări au...

Zeci de oameni, la porțile spitalelor. Listele de așteptare pentru internări au ajuns cu programările până în septembrie

DISTRIBUIȚI

Preşedintele Casei Naţionale de Sănătate trage un semnal de alarmă că în spitale ajung puţini pacienţi pentru a-şi trata afecţiunile, dar la porţile unităților medicale sunt zeci de oameni şi liste de aşteptare de peste o sută de persoane. Motivul este că numărul paturilor s-a înjumătățit, pentru că au trebuit distanțate la 2 metri în timpul pandemiei.

Chiar dacă sunt mulţi pacienţi care au nevoie să ajungă în spitale, preşedintele CNAS spune că sunt puţini cei care au și ajuns la spital. Realitatea este că numărul lor este mic pentru că nu sunt paturi suficiente pentru ei, deoarece trebuiau respectate condiţiile de pandemie.

„Monitorizăm permanent numărul de internări în spitale și ne aflăm încă la niveluri mult mai scăzute. În trimestrul I din 2021, am avut 525.000 de internări față de 941.000 în același trimestru din 2019, deci 55 la sută”, arată Adrian Gheorghe, președintele CNAS.

La Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni, de exemplu, listele de aşteptare se întind până în luna septembrie. Şi asta pentru că spitalul funcţionează cu jumătate din numărul de paturi, pentru că trebuia respectată distanţa de doi metri între ele.

„În Bagdasar, de la 558 de paturi, câte sunt autorizate, puteam funcționa cu un număr maxim de 335. În spital sunt 333 de pacienți. Suntem la limita maximă. Evident, cererea este în continuare foarte mare”, spune Adrian Nodiț – managerul Spitalului Bagdasar-Arseni din București.

În aceste condiţii, pacienţii au fost nevoiţi să aştepte săptămâni întregi până le-a venit rândul la internare.

„Operația a fost la sfârșitul lui mai, pe 27. A fost practic a treia reprogramare”, spune Crina, o pacientă a spitalului Bagdasar Arseni. Ea spune că a așteptat trei săptămâni până a putut fi operată, pentru că nu exista spațiu în spital pentru internare.

La secţia de Ortopedie a spitalului Bagdasar Arseni aşteaptă peste 100 de pacienţi care au nevoie de internare.

„Listele de așteptare ale colegilor mei și a mea se întind către luna septembrie-octombrie, programările pentru operații sunt undeva la 150-160 de pacienți. Vorbim de pacienți cronici, care necesită protezare. E o suferință care s-a prelungit, despre asta vorbim – dificultăți de a merge, durerile s-au accentuat”, arată Florin Bica, medic primar ortoped.

Ministerul Sănătății a modificat abia miercuri ordinul pentru ca această condiție să fie eliminată. Acum, distanța dintre paturi poate să fie de un metru, așa cum era înainte de pandemie, ceea ce va permite spitalelor să interneze mai mulți pacienți.

„Acest ordin nou va permite pacienților de la poarta spitalului să fie internați. Cred că vom reveni foarte aproape de numărul de 558 de paturi prevăzute în autorizația sanitară de funcționare”, dă asigurări managerul de la Bagdasar-Arseni.

Anul trecut, în plină pandemie, în spitalele din România au fost 2,3 milioane de internări, cu un milion mai puţine faţă de 2019. – sursa: texy și foto Digi24.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + eleven =