Acasă Politic Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer, în prima duminică din iunie

Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer, în prima duminică din iunie

DISTRIBUIȚI

Senatorul PNL de Ilfov Nicoleta Pauliuc va depune o inițiativă legislativă prin care se va propune instituirea Zilei Naționale a Supraviețuitorilor de Cancer, în prima duminică din luna iunie.

”Din păcate, lupta nu se încheie atunci când pacientul se vindecă de cancer. Acesta are multe bariere de trecut chiar și din poziția de supraviețuitor. De la accesul dificil la produse financiare, la reintegrarea la locul de muncă sau în societate. De aceea, această zi nu va fi doar una festivă, în care celebrăm viața. Ea instituie obligații pentru câteva instituții ale statului. Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii, cel al Sănătății și cel al Educației vor avea campanii, alături de societatea civilă și organizațiile sindicale și patronale, prin care vor dezbate și promova în atenția publică problemele cu care se confruntă supraviețuitorii”, a declarat Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat.

Instituirea unei Zile naționale a Supraviețuitorilor de Cancer vine în continuarea inițiativei legislative a senatorului Nicoleta Pauliuc prin care statul va acorda sprijin pacienților oncologici și celor care au grijă de ei.

Senatorul PNL a organizat, la 17 iunie, la Senat, evenimentul „Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer”, la care au participat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, alături de numeroase ONG-uri implicate în lupta împotriva acestei maladii. De ce este nevoie de instituirea Zilei naționale a supraviețuitorilor de cancer? Pentru că supraviețuitorii de cancer se confruntă adesea cu un tratament inechitabil în ceea ce privește accesul la servicii financiare; Pentru că persoanele care au supraviețuit cancerului se confruntă cu obstacole atunci când doresc să se întoarcă la locul de muncă; Pentru că bolnavii de cancer se confruntă, adeseori, cu discriminări și obstacole neechitabile; Pentru că situația profesională a persoanelor diagnosticate cu cancer se deteriorează adesea considerabil la câțiva ani de la diagnosticare.

În această Zi națională vor fi aduse în dezbaterea publică provocările cu care se confruntă supraviețuitorii de cancer, pentru a găsi soluțiile adecvate care să le ofere șansa meritată de a-și continua o viață lungă și împlinită.
Ce prevede, concret, proiectul de lege privind Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer:

Ministerul Muncii și Protecției Sociale desfășoară manifestări cu participarea organizațiilor neguvernamentale, sindicale și patronale pe temele reintegrării la locul de muncă, a incluziunii sociale, serviciilor sociale și a beneficiilor de asistență socială a supraviețuitorilor de cancer;

Ministerul Sănătății desfășoară manifestări cu participarea organizațiilor neguvernamentale, sindicale și patronale pe temele accesului la servicii medicale și medicamente și a alimentației supraviețuitorilor de cancer;

Ministerul Finanțelor Publice desfășoară manifestări cu participarea organizațiilor neguvernamentale, sindicale și patronale pe tema accesului la produse financiare, în special credite și asigurări, a supraviețuitorilor de cancer;

Ministerul Educației desfășoară manifestări cu participarea organizațiilor neguvernamentale, sindicale și patronale pe temele reintegrării în școală a copiilor supraviețuitori de cancer și a rolului alimentației în prevenirea cancerului.

”Inițiativa nu este doar despre supraviețuitori, deși ei se află în centrul acesteia. Această zi este un prilej de a vorbi despre prevenție și despre tot ce mai avem de făcut pentru a-i ajuta pe semenii noștri care se confruntă cu această boală”, a mai spus Pauliuc. ”Sunt unul dintre cei care au supraviețuit acestei cumplite boli. Acest proiect nu este despre mine, ci despre o parte dintre dumneavoastra care ați depășit această etapă, o cinstire a celor care au reușit să câștige cea mai importantă luptă a vieții lor. România ocupă locuri fruntașe în topul țărilor cu o mortalitate crescută în urma diagnosticării cu cancer. 50 de oameni astăzi pierd lupta cu cancerul în România, dacă ne raportăm la statistica de anul trecut, 150 de familii ramân cu o durere în suflet. Doar anul trecut au fost depistate peste 98.800 cazuri noi de cancer”, a subliniat Pauliuc.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here