Acasă Editorial E timpul să ne trezim!

E timpul să ne trezim!

DISTRIBUIȚI

Cătălin DRAGOMIR

A trecut prima sesiune a examenului de Bacalaureat, iar Ilfovul tot pe ultimul loc s-a clasat. Cu nici 40% promovabilitate nu ai ce să comentezi prea mult. Se știe că elevii buni vin și învață în liceele din București, iar cadrele didactice care fac performanță aleg, de asemenea, capitala.

De mulți ani se vorbește că este imperios necesar ca sistemul educativ ilfovean să fie resuscitat. E nevoie imediată de introducerea învățământului dual, de introducerea unor cursuri de antreprenoriat în școli, de educație non-formală și mai ales de consolidarea corpului profesoral. Trebuie să se și vrea! Și, după cum se poate observa, nu se vrea. Deloc! De fapt, cine să ia aceste măsuri?

S-a discutat și despre desființarea liceelor din Ilfov, în locul lor urmând să apară școlile profesionale. Nu a fost luată încă nicio decizie. Și nici nu cred că se va lua prea curând. La nivelul Inspectoratului Școlar Județean se fac analize, se discută problema, dar nu se ia nicio măsură. Toată lumea așteaptă…

Dacă nu vom înțelege că de la sistemul de educație, nu doar din ultimii ani, ci de câteva decenii, poate chiar de dinainte de 1989, am ajuns în situația în care societatea este pe punctul de a se canibaliza, nu vom putea merge mai departe. E timpul să ne trezim! Foto Click: hiveminer.com

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here