Acasă Cultura Finanțare pentru educație prin cultură

Finanțare pentru educație prin cultură

Peste 100 de localități din zone defavorizate vor beneficia de activități culturale; 82 de unități publice de învățământ vor derula proiecte de educație prin cultură

DISTRIBUIȚI

Ministerul Culturii finanțează, prin PNRR, 154 de proiecte pentru creșterea accesului la cultură, implementate de către organizații neguvernamentale în localitățile cu mai puțin de 50.000 de locuitori.

Proiectele au fost selectate în urma a două apeluri derulate prin Administrația Fondului Cultural Național, bugetul total disponibil fiind de 7 milioane de euro.

Primul apel este dedicat finanțării unui program derulat timp de 2 ani, într-un sistem de fonduri echivalente și în parteneriat cu autoritățile locale, pentru programe culturale anuale sau multianuale, implementate la nivel local. În urma evaluării proiectelor depuse, au fost semnate 72 de contracte pentru finanțarea unor proiecte care vor fi implementate de ONG-uri în 105 localități cu mai puțin de 50.000 de locuitori, în care au loc evenimente culturale cu un număr de beneficiari de aproximativ 3.500 de persoane, inclusiv copii și tineri.

Cel de-al doilea apel facilitează implementarea unui program-pilot pentru finanțarea proiectelor de educație prin cultură, beneficiarii fiind unități de învățământ. Grație acestui Apel de proiecte, 82 de unități publice de învățământ din 82 de localități desfășoară proiecte culturale având ca beneficiari peste 2.500 de copii.

Scopul acestor demersuri este reducerea decalajului de acces la cultură între zonele rurale și cele urbane mari prin finanțarea de proiecte culturale în localitățile mici și mijlocii, dezvoltarea aptitudinilor și cunoștințelor artistice / de creativitate, promovarea prin artă a incluziunii, a diversității și toleranței și capacitatea de a genera dezvoltare culturală durabilă prin consolidarea ecosistemului cultural și natural local.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here